Factorii importanți pentru supravegherea video și importanța analizei video inteligente
Supravegherea video înseamnă mai mult decât implementarea unui set de camere TVCI, iar analiza video inteligentă este unul dintre funcțiile cărora li se acordă importanță.
Care este cea mai importantă funcție a sistemului de supraveghere video? Această întrebare le-a fost pusă mai multor experți din industrie în contextul extinderii funcționalității sistemelor video, informează securityinformed.com.
Jimmy Palatsoukas de la Genetec spune că: „Una dintre cele mai importante funcții ale sistemului de supraveghere video este cea de a livra informații sigure și la timp care duc la o mai mare siguranță și o conștientizare a situației securității și mediului operațional îmbunătățite”.
Hank Monaco, Johnson Controls, consideră că dintre toate funcționalitățile supravegherii video, posibilitatea de integrare cu alte sisteme de securitate precum control accesul nu trebuie să lipsească.
Per Björkdahl, ONVIF, consideră că nu există o funcție care să poată fi considerată mai importantă ca altele și că o combinație de mai multe funcții și funcționalități alcătuiesc un bun sistem TVCI.
Steve Birkmeier, Arteco Vision Systems, spune că supravegherea video trebuie să depășească simpla înregistrare a imaginilor. „Încorporarea analizei video în sistemul de supraveghere video este crucială, deoarece evenimentele specifice pot fi extrapolate și personalul adecvat poate fi anunțat pentru a rezolva problema.”
Barber Brinkman, de la Western Digital Corporation, vorbește despre importanța spațiului de stocare și a calităților pe care trebuie să le aibă pentru supravegherea video, fiind necesar pentru păstra imagini de o mai bună calitate mai mult timp.
Analiza video este un subiect foarte discutat pentru aproape orice tip de aplicație din industria de securitate. Inteligența artificială se referă la crearea de dispozitive care funcționează și reacționează ca oamenii. Adevărul este că termenul inteligență artificială este de multe ori aplicat greșit sau atribuit prematur unor produse sau software care sunt inteligente, dar de fapt sunt încă în curs de a deveni soluții care vor rezolva probleme, precizează securityinfowatch.com.
Analiza supravegherii video este una dintre domeniile specifice de pe piața de securitate fizică care continuă să ducă la evoluția inteligenței artificiale pe această piață. În retrospectivă, se poate spune că dezvoltarea și implementarea analizei inteligente a stimulat inițial ceea ce acum a devenit o schimbare de paradigmă în percepția utilizatorilor finali cu privire la ceea ce pot și ar trebui să facă sistemele de supraveghere video.
Față de supravegherea video în timp real și obținerea de dovezi, analizele predictive și prevenirea sunt acum marile așteptări ale utilizatorilor. Această concepție a schimbat totul și a influențat mult dezvoltarea de noi soluții software și hardware.
Industria de securitate fizică are parte de o trecere de la soluții hardware la soluții software cu un nivel mai mare de inteligență.