HomeStiriBusiness & TehnologieDe ce îndemânarea în domeniul securității se învață, nu se angajează
expert

De ce îndemânarea în domeniul securității se învață, nu se angajează

expertMulți experți în securitate se plâng de lipsa talentului celor care aplică pentru un post nou important.

Cei care ocupă postul de Chief information security officer în organizații de pe tot globul se plâng de mult că mulți dintre cei care aplică pentru posturi importante în domeniul securității nu au îndemânarea necesară ocupării postului, scrie securityintelligence.com.

Prin urmare, liderii din IT nu au reușit să creeze o modalitate de a aduce noi profesioniști în industrie și asta începe să se simtă pe măsură ce securitatea informațiilor devine parte din viața de zi ci zi, iar amenințările se extind.
Soluția ar fi pregătirea propriilor profesioniști care să îi înlocuiască pe cei actuali.

Referitor la alegerea unei cariere în domeniul securității există două tipuri de persoane: cele care au ales această carieră din curiozitate și pentru că la asta se gândesc tot timpul și persoanele care văd acest domeniu ca un simplu job care nu are de-a face cu viața lor personală. Și majoritatea industriilor sunt alcătuite din oameni care văd locul de muncă doar ca mod de a supraviețui, nu ca pe o pasiune. Acest aspect este relevant pentru pregătirea unei noi generații de experți în securitate deoarece această muncă necesită mult efort. Mulți dintre pasionații de securitate se așteaptă ca noii angajați să aibă același drag de securitate și la fel de multă experiență ca atunci când erau de vârsta lor, dar nu este o așteptare realistă.

Lipsa talentului în domeniul securității nu ar avea o soluție pe termen scurt, având în vedere faptul că un absolvent de facultate nu se poate confrunta cu cele mai dificile probleme din prima, indiferent de industrie. Tânărul absolvent pornește de jos și pe măsură ce se dezvoltă primește mai multe responsabilități.

Conform Security Intelligence ar exista două soluții cu efecte pe termen lung. Mai exact, angajarea de tineri talentați în domeniul securității și ajutarea lor să crească. Sau pregătirea altor experți din alte domenii adiacente, în domeniul securității.

Atragerea și păstrarea tinerilor profesioniști este o mare provocare pentru toate industriile în zile noastre, dar mai pronunțată pe piața de securitate. Conform unei cercetări realizate de revista Security Business pentru premiile anuale Fast50, care evaluează furnizorii și integratorii din domeniul securității din America de Nord, 73% dintre companiile participante la studiu au spus că recrutarea și reținerea angajaților este una dintre principalele trei amenințări pentru afacerea lor, scrie securityinfowatch.com.

De asemenea, cererea de angajați cu expertiză în domeniul IT este în creștere din cauza trecerii de la analog la tehnologiile bazate pe rețea.

Ca urmare a apariției acestor probleme, pentru a păstra interesul tinerilor profesioniști în domeniul securității și pentru a-i ajuta să își îmbunătățească și să își rafineze talentul, Security Industry Association (SIA) a anunțat lansarea unui nou eveniment, numit AcceleRISE.

Evenimentul va avea loc în perioada 14-16 august, în Minneapolis. Acesta va include sesiuni de învățare amestecate ce vor include prezentări, discuții, exerciții de lucru în echipă, socializare și ateliere. Un aspect al evenimentului se va axa pe abilități care nu au legătură cu domeniul securității, dar care îi vor ajuta pe tinerii profesioniști să comunice mai bine cu supraveghetorii și superiorii.

Share With: