HomeStiriBusiness & TehnologieCamerele de supraveghere ajută la reducerea furturilor într-o comună din Maramureș
Camerele de supraveghere ajută la reducerea furturilor într-o comună din Maramureș

Camerele de supraveghere ajută la reducerea furturilor într-o comună din Maramureș

Camerele de supraveghere ajută la reducerea furturilor într-o comună din MaramureșAutoritățile dintr-o comună din Maramureş au montat camere de supraveghere pentru a-i prinde pe infractorii care fură de pe  terenurile agricole.

Pe lista localităților din Maramureș unde avem supraveghere video se adaugă și mica localitate Coltău. Primarul Csendes Lajos a declarat, pentru Infomm.ro, ca, începând cu luna octombrie 2017, comuna este monitorizata cu 28 de camere video, scrie ziare.com.

Primăria a montat camere de supraveghere în toată localitatea şi a angajat trei persoane care stau de pază non-stop, iar ca rezultat furturile de pe terenurile agricole s-au redus considerabil, relatează stirileprotv.ro.

Indivizii care îndrăznesc totuşi să dea iama în culturile sătenilor sunt identificaţi rapid de poliţie, cu ajutorul imaginilor. Sătenii din comună Coltău, din judeţul Maramureș, sunt încântaţi de măsurile de siguranţă luate de autorităţi.

Cendes Lajos, primar: “Sistemele de supraveghere s-au montat acum 2 ani, în toată comuna, 32 de camere, sunt foarte folositoare”.

Primăria a plătit pentru sistemul de supraveghere aproximativ o sută de mii de lei, însă atât autorităţile, cât şi localnicii spun că a meritat fiecare bănuţ.

Însă în iunie 2018, se constatase că legislaţia în vigoare nu-i ajută pe oamenii legii, chiar dacă comuna era supravegheată video, conform graiul.ro.

Lajos Csendes, primarul din Coltău, a explicat: „Am instalat camere de supraveghere video peste tot în comună. De poliţie nu mai avem ce discuta, până când nu vom avea legi clare în ţara asta, pentru ca poliţia să-şi poată face datoria. Când omul legii scrie patru dosare penale, pe care apoi le trimite la procuror, cu furturi, scandaluri în formă continuată, iar procurorul trimite dosarul înapoi, cu neînceperea urmării penale, înseamnă că poliţistul, în această ecuaţie, nu mai are ce căuta.

Sigur că în aceste condiţii poliţistul nu mai are nicio autoritate… Infractorul spune: degeaba îmi face dosar, că procurorul îl trimite înapoi.

Noi am instalat camere video în toată comuna, avem pe un ONG o firmă de pază, băieţii patrulează, aşa că hoţii nu se mai ating aşa uşor de lucerna oamenilor, de lemne, dar numai încet, încet înregistrăm progrese. De când supraveghem tot teritoriul, de anul trecut, s-au redus cu puţin cazurile de furturi şi scandaluri, dar nu foarte mult, că unii nu se tem de absolut nimic. Pe baza imaginilor, am prins un hoţ de telefoane, sau pe alţii, care au furat lemne, nu i-au putut prinde”, a mai declarat Primarul.

Share With: