HomeStiriAgendaDefCamp 2017 inaugurează scena de Business Security
defcamp-2017-inaugureaza-scena-de-business-security

DefCamp 2017 inaugurează scena de Business Security

defcamp-2017-inaugureaza-scena-de-business-security„Centrul de Cercetare în Securitate Informatică” din România și Ambasada Austriei – Secția Comercială vor inaugura scena de Business Security la cea de-a opta ediție DefCamp ce va avea loc în perioada 9 – 10 noiembrie la București.

DefCamp este cea mai importantă conferință anuală de hacking și securitate cibernetică din Europa Centrală și de Est. La ediția de anul acesta sunt așteptați peste 1.300 participanți din întreaga lume, specialiști în securitate cibernetică, factori de decizie din companii, dar și speakeri de renume. Aceștia din urmă vor împărtăși cu publicul cele mai recente studii și noutăți din domeniu. La conferință sunt așteptați reprezentanți de la peste 400 de companii, dar și din sectorul academic și public, scrie Agora.ro.

Asociația „Centrul de Cercetare în Securitate Informatică” din România și Ambasada Austriei – Secția Comercială au semnat un parteneriat de colaborare pentru cea de a 8-a ediție a evenimentului DefCamp, care se va desfășura în perioada 9 – 10 noiembrie la București.

Inițiativa se înscrie într-o serie de acțiuni și activitati pentru cresterea si constientizarea importantei securitatii cibernetice de către companii. Astfel, pe data de 8 noiembrie va avea loc o conferință premergatoare evenimentului unde reprezentanții companiilor, manageri de risc și specialiști în domeniul securității IT, discută despre riscurile, tendințele și soluțiile posibile pentru provocările cibernetice de astăzi.

Conferința din data de 8 noiembrie care va precede DefCamp, poartă numele de “Cyber Security in Real Business World. Are you ready?” și își propune să puncteze dificultățile, dar și oportunitățile pe care securitatea cibernetică le ridică în multe industrii din România: sistemul bancar, asigurări, construcții, IT și altele. Indiferent dacă este vorba despre digitalizare sau remodelarea proceselor de business, componenta IT aduce cu sine o serie de riscuri care trebuie analizate și prevenite.

Securitatea cibernetică este o problemă globală cu care se confruntă în general companiile, inclusiv cele austriece de pe piața românească. La nivel academic, deja avem o mulțime de discuții pe această temă – totuși, lipsesc oportunități de dialog în domeniul public și al afacerilor. Prin urmare, suntem foarte fericiți de parteneriatul nostru cu DefCamp, care ne ajută să reunim experți din toate domeniile pentru a discuta cum putem face față provocărilor de securitate cibernetică din viața de afaceri de astăzi. Aducem experți din domeniul securității cibernetice și a riscurilor – academicieni, oameni de afaceri și reprezentanți ai sectorului public – din Austria și România, care vor discuta despre digitalizarea și remodelarea proceselor de afaceri și despre modul în care modelează viitorul digital al zilelor noastre”, precizează Gerd Bommer, Consilierul Comercial, Ambasada Austriei Secția Comercială, scrie comunic.ro.

Digitalizarea companiilor este un proces așteptat și chiar accelerat de piață. Schimbarea este mai mult decât binevenită, însă noile tehnologii aduc cu ele, pe lângă beneficii în ceea ce privește eficientizarea proceselor de lucru și riscuri de securitate. Noutatea pe care o aducem în acest an la DefCamp este sesiunea de prezentări „Business Security”, susținută prin parteneriatul cu Ambasada Austriei, Secția Comercială. Dedicăm secțiunea reprezentanților din companiile care înțeleg că orice afacere funcționează bazându-se pe componente IT, vitale în procesul de business. Tocmai de aceea trebuie luate în calcul măsuri de securitate adecvate pentru acestea”, precizează Andrei Avădănei, fondator și coordonator DefCamp.

 

 

 

Share With: