Bătaie într-un club de noapte din Caracal: Un agent de pază a fost rănit cu sabia
În urma unei altercații care a avut loc într-un clob de noapte din Caracal, trei persoane au fost rănite, printre care și un agent de pază.
Mai mulți membri ai clanului Cimino, din Craiova, au atacat agenții de pază ai unui club din Caracal. Scandalul a avut loc Duminică, 31 martie 2019, în jurul orelor 4:00, scrie ziarulincomod.ro.
Trei persoane au fost rănite, iar două autoturisme de lux, printre care și cel al patronului, au fost avariate. Unul dintre bodyguarzii atacați a fost tăiat cu o sabie.
„Duminică, în jurul orei 4.00, într-un club de noapte din Caracal a avut loc o altercație între mai mulți tineri din municipiul Craiova și agenții de pază. Tinerii ar fi atacat agenții de pază cu obiecte confecționate pentru taiere și lovire, pe motiv că aceștia i-au evacuat din club. În urma incidentului au fost avariate și două mașini parcate în zona clubului. Trei persoane au fost rănite în urma altercației”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt, inspectorul principal Alexandra Dicu, citat de olt-alert.ro.
Polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, lovirea sau alte violențe și distrugere, a mai precizat ofițerul de relații cu presa al Poliției Olt, conform libertatea.ro.
Bodyguardul, un tânăr în vârstă de 20 de ani, din Caracal, a ajuns la spital, cu o plagă la abdomen. De asemenea, au fost răniți și alți doi tineri din Craiova, precizează evz.ro.
În același sfârșit de săptămână, în noaptea de sâmbătă spre duminică, polițiștii vrânceni au desfășurat o acțiune de amploare în cluburi, baruri şi unităţi de alimentaţie publică, care s-a finalizat cu amenzi în valoare de peste 25.000 de lei şi confiscarea unor bunuri, conform Agerpres.
“În noaptea de 30 spre 31 martie, efective din cadrul IPJ Vrancea, sprijinite de forţe din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Vrancea, împreună cu specialişti din cadrul Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vrancea şi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Vrancea, au organizat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii faptelor antisociale în zona barurilor şi discotecilor de pe raza municipiului Focşani şi a Secţiei 4 Poliţie Rurală Adjud. Au fost verificate cinci cluburi, 10 baruri şi cinci unităţi de alimentaţie publică, fiind legitimate cu această ocazie 492 persoane şi controlate 106 autovehicule“, au precizat reprezentanţii IPJ Vrancea.
În urma controalelor efectuate au fost constatate mai multe nereguli pe linie de sisteme de securitate, protecţia împotriva incendiilor şi respectarea legislaţiei muncii, astfel că verificările vor continua şi în zilele următoare în vederea stabilirii încadrării faptelor şi dispunerea măsurilor legale.