Website-ul US Marines Corps, atacat de sirieni
Hackerii regimului sirian au postat mesaje pe site-ul de recrutare al US Marines Corps, cerând soldaţilor să sfideze ordinele preşedintelui Barack Obama.
Hackerii au publicat fotografii cu persoane în uniforme americane afişând pancarte scrise de mână pe care se putea citi că ei nu vor lupta pentru Al-Qaida în Siria, transmite Mediafax. “Obama este un trădător care vrea să vă pună vieţile în pericol pentru a salva rebelii Al-Qaida”, arată mesajul conform unei capturi de ecran realizate de Wall Street Journal.
US Marine Corps a confirmat această intruziune însă a precizat că site-ul vizat, Marines.com, portal pentru recrutarea puşcaşilor marini, a revenit la normal. Site-ul “Marines.com însuşi nu a fost pus în pericol”, a declarat căpitanul Eric Flanagan într-un comunicat. Site-ul “funcţionează acum normal iar echipele noastre supraveghează activ situaţia şi se pregătesc să atenueze efectele unui eventual nou atac”, a adăugat el.
U.S. Marines Corps nu a putut confirma cine sunt autorii acestor degradări, însă organizaţia Armata electronică a Siriei a revendicat responsabilitatea, conform informaţiilor transmise de presă.