HomeStiriSecuritate ITUTI a realizat prima platforma de Cloud Computing la nivel national
UTI a realizat prima platforma de Cloud Computing la nivel national

UTI a realizat prima platforma de Cloud Computing la nivel national

UTI a realizat prima platforma de Cloud Computing la nivel nationalUTI a realizat prima platforma de Cloud Computing pentru Instituțiile Publice din România.

UTI a finalizat proiectul Infrastructură de tip Cloud pentru Instituțiile Publice din România – ICIPRO, derulat în perioada decembrie 2014 – noiembrie 2015 pentru Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare în Informatică – ICI Bucuresti și finanțat din Fondurile Structurale ale UE, în cadrul Programului Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice, Axa III „Tehnologia Informaţiei și Comunicaţiilor pentru sectoarele privat şi public”, Domeniul Major de Intervenţie 2 „Dezvoltarea și creşterea eficienţei serviciilor publice electronice”, Operaţiunea 1 „Susţinerea implementării de soluţii de e-guvernare și asigurarea conexiunii la broadband, acolo unde este necesar”, Apelul 5 scrie agora.ro.

Contractul a fost obținut de UTI prin licitație publică.

Proiectul ICIPRO a avut ca obiectiv general modernizarea, dezvoltarea și eficientizarea serviciilor publice oferite de instituții către cetățeni. De asemenea, s-a urmărit creșterea nivelului de transparență în privința activității instituțiilor publice și facilitarea interoperabilității serviciilor electronice publice.

Pentru a realiza obiectivele asumate, UTI a implementat prima platformă de Cloud Computing la nivel național, care permite furnizarea de Infrastructură ca Serviciu (IaaS – Infrastructure as a Service) către instituțiile publice din România. Platforma asigură atât resurse virtuale de procesare, stocare și comunicații, cât și servicii și facilități partajate de un înalt nivel de performanță, securitate și disponibilitate, accesibile prin intermediul rețelei Internet.

De asemenea, a fost creat un portal cu informații publice și o colecție de materiale electronice sub forma unei biblioteci virtuale.

Implementarea cu succes a primului sistem de comunicații convergente LAN/SAN, care a presupus realizarea unui modul unic atât pentru transportul datelor aferente comunicațiilor de tip LAN – Local Area Network, cât și al datelor aferente comunicațiilor de tip SAN – Storage Area Network.

Realizarea interoperabilității între soluțiile de virtualizare la nivelul infrastructurii de comunicații (Cisco), la nivelul infrastructurii de stocare (HP) și la nivelul infrastructurii de procesare (Microsoft).

Implementarea, configurarea și dezvoltarea de module aplicative peste platforma ckan – platforma utilizată la nivel guvernamental în mai multe state membre UE pentru proiectele de tip OpenData.

Implementarea cu succes a primului sistem de tip SDN (Software Define Network) pentru centre de date – sistem tipic pentru infrastructuri cloud, care permite provizionarea automată și orchestrarea integrată a serviciilor de comunicații.

Implementarea de soluții avansate pentru controlul traficului de date specifice infrastructurilor de Cloud Computing (content switching, balansare de trafic, web application firewall).

Implementarea unei infrastructuri moderne, modulare și scalabile pentru centrul de date, care include subsistemele tipice, cum ar fi: electroalimentare, climatizare, supraveghere video, control al accesului, detecție și stingere incendiu.

 

 

 

Share With: