Un nou acord privind transferul de date dintre UE și SUA
Privacy Shield este noul acord dintre UE și SUA privind transferul de date cu caracter personal care a intrat în vigoare marți.
Acordul precedent, numit Safe Harbour, a fost anulat în octombrie anul trecut de Curtea Europeană de Justiție, pe motiv că a permis agențiilor americane de securitate un acces prea mare la datele europenilor, scrie profit.ro.
După decizia Curții Europene, companiile au folosit alte mecanisme legale pentru transferul datelor în SUA.
Privacy Shield va facilita comerțul transatlantic cu servicii digitale, în valoare de 250 de miliarde de dolari pe an.
La începutul lunii februarie, Comisia Europeană a anunţat că a ajuns la un „acord politic“ cu Statele Unite, sub forma „Privacy Shield“, pe care a continuat să-l perfecţioneze până la noua etapă încheiată marţi, scrie romanialibera.ro.
„Privacy Shield“ (scutul de protecţie a datelor), negociat timp de peste doi ani cu Washingtonul, „va proteja datele cu caracter personal ale europenilor şi va oferi companiilor o siguranţă juridică“, a dat asigurări comisarul european pentru Justiţie, Vera Jourova.
Datele respective includ toate informaţiile care permit identificarea unei persoane, în mod direct (nume, prenume şi fotografie) sau indirect (numărul de securitate socială sau chiar număr de client).
Mii de întreprinderi, de la IMM-uri la giganţi internet, transferă acest tip de date strânse de pe teritoriul european către „data centers“ (centre de date) din SUA.