Un atac cibernetic care a vizat rețeaua de energie electrică din Ucraina a provocat la sfârșitul lunii decembrie întreruperea furnizării de electricitate într-o zonă din partea de vest a acestei țări, au confirmat marți pentru agenția France Presse mai multe surse locale și societatea de securitate informatică ESET, care vorbește despre o premieră mondială scrie agerpres.ro.
Virusul a fost implantat printr-o operațiune de phishing cu ajutorul unui document Excel infectat, susține societatea ESET France, care a monitorizat luni la rând acest virus și astfel a reușit să detecteze atacul împotriva rețelei ucrainene de electricitate.
La rândul ei, societatea ucraineană Prikarpattiaoblenergo a confirmat că pe data de 23 decembrie o mare parte a regiunii Ivano-Frankivsk a rămas complet fără curent electric timp de câteva ore. Pana a fost provocată de ‘intervenția unor persoane neautorizate (…) în sistemul de comandă de la distanță, iar tehnicienii au reușit să restabilească manual furnizarea energiei electrice’, se explică într-un comunicat difuzat de această companie.
Ulterior, serviciile secrete ucrainene (SBU) au descoperit programe malware în sistemele informatice ale mai multor companii regionale de distribuție a energiei electrice.
„A fost detectat un virus, pe care nu l-am mai întâlnit înainte (…) Acest virus a provocat pagube. Sistemele automate au încetat să funcționeze, calculatoarele s-au stins”, a declarat de asemenea o sursă implicată în investigație, care însă a cerut să nu i se dezvăluie identitatea.
O reprezentantă a SBU din regiunea Ivano-Frankivsk a afirmat că ancheta este în desfășurare și încă nu se știe cine și în ce scop a executat acest atac.
Potrivit experților de la ESET, hackerii au folosit un program denumit „BlackEnergy” pentru a implanta un virus botezat ‘KillDisk’, special produs pentru sabotarea sistemelor industriale. „Acest atac nu face decât să confirme temerile specialiștilor, și anume că pirații cibernetici sunt din ce în ce mai puternici și atacurile informatice vor fi tot mai numeroase în anul 2016”, atrage atenția această societate.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…