Transgaz și Romgaz, tinte ale atacurilor cibernetice
Companiile din Sibiu ,,care gestionează infrastructură critică” au fost țintele unor atacuri cibernetice, a spus directorul adjunct al SRI Sibiu, Constantin Calance.
În cadrul unei conferințe de presă, directorul adjunct al Serviciului Român de Informații (SRI) Sibiu, Constantin Calance, a spus că mai multe instituții publice și companii din Sibiu au fost ținte ale atacurilor cibernetice în 2013, printre care se numără Transgaz și Romgaz, transmite Mediafax.
“Au fost instituţii care au fost supuse atacurilor cibernetice şi aici ţin să mulţumesc reprezentanţilor instituţiilor care au înţeles să sesizeze şi să ne asigure asistenţa necesară pentru a interveni în astfel de situaţii. Au fost şi instituţii şi companii naţionale, deţinătoare, care administrează, care gestionează infrastructură critică“, a declarat Calance.
Potrivit acestuia, în 2013 cinci companii şi instituţii sibiene au fost țintele atacurilor cibernetice. Constantin Calance a precizat că SRI dispune de specialişti pregătiţi să facă faţă acestora. “După cum ştiţi, de curând, mai precis, de anul trecut, Serviciul Român de Informaţii a fost desemnat autoritatea naţională în domeniul cyber intelligence. Este un început. Avem acei specialişti care să asigure expertiza necesară pentru a evalua unele atacuri cibernetice“, a spus adjunctul SRI Sibiu.
Colonelul Constantin Calance a participat la o conferinţă de presă în cadrul căreia s-a anunţat organizarea, în luna octombrie, la Sibiu, a celei de-a doua ediţii a Congresului Internaţional “Cybersecurity – Central European Conference”, organizat de Swiss Webacademy.