TinKode, a scris pe Twitter marţi: “Centrul de zbor spaţial Goddard al NASA – (spart) 1 server accesat”, transmite Mediafax. Pe blogul lui, TinKode a postat o imagine despre care susţine că este a serverului FTP al centrului. Aceasta prezintă fişiere ce par conecate la programul SERVIR al NASA, care foloseşte date de la sateliţi pentru misiunile de asistenţă în caz de dezastru, evaluarea riscurilor de sănătate sau în cazul schimbărilor climatice şi problemelor de biodiversitate, potrivit lui Paul Roberts de la compania Kaspersky Lab. Un oficial din cadrul centrului a confirmat că a site-ul a fost spart dar susţine că acest lucru s-a întâmplat în aprilie. Anunţul lui TinKode intervine la o zi de la lansarea navetei Endeavour şi la o lună după ce acesta ar fi spart serverele Agenţiei Spaţiale Europene.
Site-ul Agenţiei Spaţiale Europene (ESA) a fost spart duminică de un binecunoscut hacker român, care îşi spune TinKode şi care în trecut a intrat pe serverele marinei regale britanice, ale armatei SUA şi chiar ale NASA. Anul acesta, românul a pătruns si în serverul de web al site-ului www.esa.int şi a deschis documente sensibile, inclusiv proiecte referitoare la activitatea sateliţilor. El şi-a dezvăluit atacul pe site-ul propriu, unde a postat, printre altele, sute de adrese de e-mail, baze de date cu utilizatori şi parolele asociate unor renumite institute ştiinţifice europene şi companii, printre care CERN sau BAE Systems. “TinKode” susţine că a trimis un e-mail către ESA, care are sediul la Paris, în care şi-a anunţat prompt atacul. El ar fi vrut să marcheze astfel aniversarea întoarcerii cu bine pe Pământ, la 17 aprilie 1970, a navetei Apollo 13, după eşecul acesteia de a ajunge pe Lună. Agenţia Spaţială Europeană a confirmat ulterior atacul, dar a spus că site-ul principal nu a fost afectat şi nici reţeaua sa internă, în schimb au fost compromise câteva servere FTP folosite de cercetători din organizaţii partenere pentru a face schimb de date. “Serverele afectate au fost închise, securitatea a fost sporită, iar partenerii au fost anunţaţi”, a declarat un purtător de cuvânt de la ESA. De asemenea, in noiembrie 2010, ministerul britanic al Apărării a fost nevoit să suspende site-ul Forţelor navale regale după ce a fost atacat de un hackerul român, la câteva săptămâni după ce Guvernul evidenţiase riscul unor atacuri cibernetice. Portalul Forţelor navale regale a fost închis după ce TinKode a anunţat că a pătruns în baza de date a site-ului. Ministerul britanic al Apărării a negat că hackerul roman ar fi accesat vreo informaţie clasificată. Cazul a pus într-o situaţie delicată Guvernul britanic, după ce acesta anunţase anterior că operaţiunile de contracarare a atacurilor cibernetice sunt prioritare. Forţele navale regale britanice au confirmat că site-ul a fost suspendat din cauza atacului unui hacker. “Putem confirma că a existat un atac împotriva site-ului Internet. Nu au existat daune semnificative, dar, din precauţie, site-ul a fost suspendat”, a declarat un purtător de cuvânt. Hackerul român a deveni cunoscut dupa spargerea site-urilor aparţinând Armatei SUA, Departamentului american al Comerţului, agenţiei de ştiri Reuters, YouTube, NASA şi altele. De fiecare dată, românul a primit mesaje de încurajare pe blogul său.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…