HomeStiriSecuritate ITSUA creeaza o noua agentie pentru securitate cibernetica
ag

SUA creeaza o noua agentie pentru securitate cibernetica

agGuvernul Statelor Unite creează o nouă agenţie care să monitorizeze ameninţările în domeniul securităţii cibernetice.

Centrul pentru integrarea informaţiilor cu privire laameninţarea cibernetică(CTIIC, Cyber Threat Intelligence Integration Center), va fi un “centru de informaţii care va uni punctele între diverse ameninţări cibernetice la adresa naţiunii, astfel încât departamentele şi agenţiile relevante să fie conştiente de aceste ameninţări într-un timp cât mai real posibil”, a declarat un oficial al Casei Albe, informează Mediafax.

Barack Obama a plasat securitatea cibernetică în fruntea agendei sale din acest an, după o serie de atacuri informatice atât asupra unor companii, printre care şi Sony Pictures, cât şi Guvernului federal. Preşedintele democrat consideră acest subiect drept un teren propice cooperării cu republicanii, care deţin controlul asupra Congresului.

Diverse agenţii federale au componente în domeniul securităţii cibernetice, printre care Agenţia Naţională pentru Securitate (NSA), Departamentul pentru Securitate Internă, poliţia federală (FNI) şi Agenţia Centrală de Informaţii (CIA).

Administraţia Obama încearcă să conecteze agenţiile, “astfel încât să existe un buric pentru întregul Guvern american”, a declarat reprezentantul unei firme din domeniul securităţii cibernetice pentru postul CBS. “Este o strategie bună. Este important, pentru că se primesc diverse fragmente de informaţii. Trebuie să colaborezi şi să le pui laolaltă”, a apreciat el.

CTIIC va viza un “flux de informaţii omogen între centre, inclusiv cele însărcinate cu partajarea cu sectorul privat”, a declarat oficialul guvernamental.

Coordonatorul luptei împotriva terorismului de la Casa Albă Lisa Monaco urma să anunţe noul centru marţi.

Administraţia Obama compară noua agenţie cu Centru naţional de luptă împotriva terorismului (NCC) creat după atacurile de la 11 septembrie 2001, în urma unor critici potrivit cărora agenţiile americane de informaţii nu comunică între ele.

Centrul va avea o abordare la fel de largă în furnizarea de “analize din toate sursele, integrate”, ale ameninţărilor, a precizat oficialul. “Niciuna dintre agenţiile actuale nu este însărcinată să îndeplinească aceste funcţii, aşadar avem nevoie ca aceste lacume să fie acoperite cu scopul de a ajuta Guvernul federal să-şi îndeplinească responsabilităţile în domeniul securităţii cibernetice“, a subliniat el.

Congresul a încercat să adopte, în ultimii patru ani, legi prin care să încurajeze companiile să împărtăşească date despre atacuri cibernetice atât cu Guvernul cât şi între ele, însă aceste eforturi au fost zădărnicite de problema responsabilităţii şi de îngrijorări faţă de viaţa privată a cetăţenilor.

Obama a propus luna trecută un prouiect de lege care să echilibreze balanţa, oferind o protecţie a responsabilităţii companiilor care oferă informaţii în timp aproape real Guvernului, cerându-le să le golească de date personale.

 

 

 

Share With: