Ne place să credem că știm să ne protejăm bine online. Cu toate acestea, un studiu comandat de Google sugerează că tinerii sunt prea încrezători când vine vorba de păstrarea în siguranță a conturilor online. Iată și de ce. Studiul realizat de Harris Poll, care a chestionat 3.000 de adulți din Statele Unite, arată că 78% dintre tinerii cu vârsta cuprinsă între 16 și 24 de ani recunosc că folosesc aceeași parolă pentru mai multe conturi, menționează mashable.com.
„Utilizatorii mai tineri sunt nativi digital; nu își amintesc un timp fără smartphone”, a declarat Emily Schechter, manager de produs pentru Chrome Security al Google. „Cred că asta influențează foarte mult felul în care se gândesc la tehnologie și securitate.”
Utilizatorii peste 50 de ani se descurcă cel mai bine, cu 60% dintre utilizatori care folosesc aceeași parolă pentru mai multe conturi. 67% dintre utilizatorii a căror vârstă este între 25 și 49 de ani fac același lucru.
În caz că nu era clar, folosirea une parole pentru mai multe conturi online nu este o idee bună. În plus, aceasta ar trebui să aibă mai mult de opt caractere cât mai diferite sau se poate folosi un program care administrează parolele.
În ceea ce privește phishingul, 71% dintre tineri au spus că nu ar cădea victime unei astfel de păcăleli, dar numai 44% știau ce înseamnă cuvântul „phishing”. Persoanele cu vârsta cuprinsă între 25-49 de ani și cei peste 50 de ani nu sunt la fel de încrezători că nu vor cădea victime campaniilor de phishing, plus că mai mulți înțelegeau ce înseamnă acesta.
Legat de folosirea autentificării în doi pași, 76% dintre tinerii între 16-24 de ani au spus că folosesc această funcție, depășind celelalte grupe de vârstă. Astfel, 74% dintre utilizatorii din grupa de vârstă 25-49 de ani folosesc autentificarea în doi pași, în timp ce procentul utilizatorilor cu vârsta de peste 50 de ani care folosesc această metodă de securizare ajunge la 62%.
Anterior, Google a mai pus problema parolelor nesigure cu ocazia Zilei Siguranței pe Internet, care este sărbătorită în fiecare an în luna februarie, în zeci de țări la nivel global. Această zi este un prilej pentru a răspândi mesaje educaționale legate de securitatea și confidențialitatea online. Cu ocazia acestei zile, școlile, universitățile, companiile și guvernele din lumea întreagă discută în cadrul fiecărei țări despre folosirea responsabilă a internetului, conform forbes.com.
Cu această ocazie au fost dezvăluite rezultatele mai multor cercetări despre securitatea online și comportamentul oamenilor legat de aceasta. Unul dintre studii a fost realizat tot de Harris Poll la cererea Google. Studiul a descoperit că există o diferență mare între percepția despre securitate și realitate. Deși 69% dintre respondenți au spus că merită nota A sau B pentru felul în care își protejează conturile online, iar 59% au simțit că conturile lor sunt mai în siguranță decât cele ale unui utilizator obișnuit, aceleași persoane se fac vinovate de comportamente care le-ar putea pune în pericol siguranța lor și a informațiilor în mediul online.
Și în acest studiu Google a descoperit că utilizatorii refolosesc aceleași parole, mai exact 65% dintre respondenți, iar 51% aveau o parolă favorită cu care au rămas pentru majoritatea ocaziilor. De asemenea, 53% dintre respondenți au spus că știu că o parolă puternică trebuie să conțină litere, cifre și simboluri și numai 23% au spus că lungimea parolei este un factor important pentru a întări parolele. Și mai rău, 24% dintre tinerii între 16 și 24 de ani au spus că folosesc numele sau o poreclă drept parolă, iar 85% dintre ei gândesc că acestea ar fi greu de ghicit.
S-a observat faptul că tinerii cu vârsta cuprinsă între 16 și 24 de ani sunt mai înclinați să folosească autentificarea în doi pași și să își actualizeze aplicațiile la intervale regulate. Persoanele peste 50 de ani sunt mai predispuse să folosească parole diferite pentru fiecare cont.
Toate aceste informații vin în contextul în care economia infractorilor cibernetici a crescut, ajungând la profituri care totalizează 1,5 trilioane de dolari în fiecare an, conform thesslstore.com.
De asemenea, valoare pieței de securitate cibernetică este anticipată să ajungă la 300 de miliarde de dolari până în 2024, conform unui comunicat al Global Market Insights. Guvernul american plănuiește să cheltuiască în 2019 cu 4,1% (aproape 600 de milioane de dolari) mai mulți bani, față de 2018, pentru activitățile legate de securitate cibernetică. Cu toate acestea se precizează că din cauza naturii sensibile ale unor anumite activități, suma ar fi de fapt mai mare, nefiind prezentată în totalitate în documentul de buget.
Așadar, în contextul unei continue evoluții a amenințărilor cibernetice, piața de securitate trebuie să țină pasul, la fel și utilizatorii, măcar să ia măsuri de securitate de bază pentru a-și proteja conturile online.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…