Siria se confruntă de opt luni cu proteste violente împotriva regimului şi cu o reprimare sângeroasă, ONU acuzând forţele de securitate de tortură sistematică, dispariţii şi folosirea forţei letale, relatează CNN. Peste 3.500 de persoane au fost ucise începând din martie, dar acest conflict nu se desfăşoară doar în stradă, ci şi pe Internet. Activişti, diplomaţi şi specialişti IT afirmă că se desfăşoară de asemenea un război al informaţiilor în spaţiul cibernetic, transmite Mediafax.
Presa este strict controlată de Guvernul sirian, iar jurnaliştii străini au interdicţie de intrare în ţară, astfel că Internetul a jucat un rol vital pentru activiştii opoziţiei siriene.
“Regimuri ca acela al (preşedintelui sirian) Bashar al-Assad ştiu foarte bine că accesul la informaţie, dar şi libera exprimare şi libertatea presei sunt un risc pentru ele, dacă vor să continue controlul puterii”, a declarat Marietje Schaake, un eurodeputat olandez.
Există inclusiv o “armată electronică siriană”, care este “responsabilă de un număr de atacuri cibernetice importante asupra mai multor ţinte, inclusiv asupra mişcărilor de opoziţie siriene”, potrivit unui expert în domeniu.
Arsenalul de arme IT folosite de Guvernul sirian pentru a controla informaţia include hardware şi software de supraveghere dezvoltate de companii occidentale, inclusiv americane.
În aceste condiţii, tot mai mulţi sirieni folosesc sisteme de criptare care îi ajută să se conecteze la Internet în siguranţă, fără a fi detectaţi de serviciile de securitate. De asemenea, acest software permite ocolirea dispozitivelor Guvernului care blochează accesul la instrumente de comunicare online, precum Skype.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…