HomeStiriSecuritate ITServiciile de informații SUA: Producătorii de telefoane din China reprezintă un risc de securitate
serviciile-de-informatii-sua-producatorii-de-telefoane-din-china-reprezinta-un-risc-de-securitate

Serviciile de informații SUA: Producătorii de telefoane din China reprezintă un risc de securitate

serviciile-de-informatii-sua-producatorii-de-telefoane-din-china-reprezinta-un-risc-de-securitateŞefii a şase servicii de informaţii din SUA susțin că producătorii chinezi de telefoane mobile reprezintă un risc de securitate pentru consumatori și agenții.

Şefii a şase servicii de informaţii din SUA, printre care NSA şi CIA, au spus că cetăţenii nu ar trebui să folosească smartphone-uri Huawei. Compania chineză a fost recent la un pas să încheie parteneriate cu doi mari operatori telecom din America, Verizon şi AT&T, dar eforturile i-au fost zădărnicite în ultimul moment de factori politici, scrie go4it.ro.

Şefii serviciilor nu au prezentat probe concrete care să arate de ce aceste smartphone-uri sunt periculoase, iar până acum experţii independenţi în securitate nu au descoperit nimic suspect la dispozitivele produse de companie. Autorităţile din SUA acuză Huawei de legături strânse cu guvernul comunist de la Beijing şi cu serviciile de informaţii chineze. Compania, care a negat aceste acuzaţii, oferă pe piaţa din SUA smartphone-uri „la liber”, care pot fi achiziţionate din magazine.

Şefii a şase servicii de informaţii din SUA au declarat în fața unei comisii a Senatului că producătorii chinezi de smartphone reprezintă o amenințare de securitate pentru clienții americani. Directorul FBI, Chris Wray, a explicat de ce este o problemă pentru companii și guverne, folosirea produselor și serviciilor de la Huawei sau ZTE, scrie bigcountryhomepage.com.

El spune că Huawei sau ZTE ar putea oferi guvernului chinez posibilitatea de a modifica sau fura informații și de a spiona nedetectat.

Huawei a declarat că nu reprezintă un risc mai mare pentru securitatea informatică decât oricare furnizor de produse și servicii de tehnologie a informației și comunicației, scrie techradar.com.

Cu toate acestea, în noiembrie 2016, Kryptowire, O firmă de securitate din SUA, a descoperit vulnerabilitatea din  software-ul Adups ce era folosit de producătorii de smartphone BLU, Huawei, sau ZTE. Software-ul Adups este capabil sa citeasca toate mesajele, să preia informații privind locatia noastra, sau sa ia date din agenda de contacte, printre altele. Toate aceste informatii sunt transmise catre servere din China, asta desi software-ul trebuia doar sa preia date si sa le transmita anonimizate pentru a ajuta producatorii de smartphone-uri sa faca terminalele mai bune, conform securityportal.ro.

Codul vine preinstalat pe telefoane, iar clienţii nu au idee că sunt supravegheaţi. ”Chiar dacă ai fi vrut să ştii, nu ai fi putut”, susţinea compania americană de securitate.

Compania chineză care a produs software-ul, Shanghai Adups Technology, susţine că acel cod ar rula pe 700 de milioane de dispozitive, de la telefoane şi maşini la alte dispositive smart. Reprezentanţi ai Adups au spus că ”este o companie privată, care a făcut o greşeală”.
Un producător american de telefoane – BLU Products – a anunţat că peste 120.000 de telefoane au fost afectate şi că a trebuit să facă un update de soft pentru a repara problema.

Episodul arată încă o dată cum securitatea datelor poate fi compromisă prin lanţul de distribuţie, fără cunoştinţa producătorului sau clienţilor.

 

 

 

Share With: