Securitatea cibernetica, materie de gimnaziu
Guvernul se gândeşte să introducă în curricula şcolară un curs de pregătire privind securitatea cibernetică.
“La nivel guvernamental există preocupări privind introducerea în şcoli a pregătirii obligatorii referitor la securitatea în spaţiul cibernetic şi crearea de specializări în învăţământul universitar şi postuniversitar în domeniul securităţii cibernetice“, a declarat, luni, directorul Centrului Cyberint din cadrul Serviciului Român de Informaţii (SRI), Florin Cosmoiu, prezent la Summit-ul Regional de Securitate Cibernetică organizat la Bucureşti, citat de Mediafax.
El a explicat că problema a fost discutată în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării şi au fost dezbateri pe această temă inclusiv la nivelul comisiilor de specialitate ale Parlamentului.
Potrivit şefului Cyberint, discuţiile au vizat introducerea pregătirii pentru securitate cibernetică cel mai probabil de la nivel gimnazial, având în vedere că în prezent tot mai mulţi elevi au telefoane mobile conectate la internet. Cei mici vor fi învăţaţí astfel cum să evite accesarea unor adrese de internet suspecte şi vor fi instruiţi să nu divulge date personale unor terţe părţi sau să îşi protejeze diversele modalităţi de comunicare online, de la mail la reţele sociale.