HomeStiriSecuritate ITSecuritatea cibernetică este considerată o provocare la fel de mare ca lupta împotriva terorismului
securitatea-cibernetica-este-considerata-o-provocare-la-fel-de-mare-ca-lupta-impotriva-terorismului

Securitatea cibernetică este considerată o provocare la fel de mare ca lupta împotriva terorismului

securitatea-cibernetica-este-considerata-o-provocare-la-fel-de-mare-ca-lupta-impotriva-terorismuluiDirectorul agenției de spionaj din Marea Britanie spune că securitatea cibernetică este o provocare la fel de mare ca lupta împotriva terorismului.

Directorul general al Centrului de ascultări și decodificări al serviciilor secrete britanice (GCHQ), Jeremy Fleming, a precizat că Marea Britanie a fost în ultimul an ținta a circa 600 de atacuri cibernetice semnificative care au necesitat un răspuns coordonat la nivel național, se arată într-un articol publicat luni de cotidianul Daily Telegraph, citat de Agerpres.

El a menționat că din acest motiv resurse financiare considerabile din bugetul acestei instituții vor fi alocate transformării ei într-o ‘ciber-organizație‘ și a atras atenția că atacurile cibernetice au devenit la fel de periculoase precum terorismul.

‘Adversarii noștri sunt foarte rapizi în a găsi modalități de a ne face rău. Observăm acest lucru în modul în care teroriștii își schimbă constant armele sau cum statele folosesc întreaga gamă de instrumente pentru a fura secrete, pentru a câștiga influență și a ne ataca economia’, explică Jeremy Fleming.

Jeremy Fleming a devenit director general al GCHQ în aprile 2017. El spune că agenția trebuie să iasă din anonimatul în care se află de aproape un secol pentru se asigura că oamenii sunt în siguranță și liberi online, conform telegraph.co.uk.

Declarațiile lui Fleming vin după ce în luna mai Sistemul National de Sanatate din Marea Britanie a suferit de pe urma ransomware-ului WannaCry. Îngrijorări cu privire la securitatea cibernetică din Marea Britanie au apărut și ca urmare a unor atacuri cibernetice, care se presupune că au fost realizate de guvernul rus, care au vizat partidele politice și membrii ai parlamentelor din Europa.

De asemenea, guvernul din Marea Britanie revizuiește politica de securitate națională ca urmare a creșterii atacurilor teroriste, atacurilor cibernetice și activităților Rusiei.

 

 

 

 

Share With: