Cu ocazia Safer Internet Day, Poliția Română, Microsoft și Centrul Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO) au organizat un eveniment dedicat prevenirii și combaterii înșelăciunilor cu suport tehnic fals, sfătuind consumatorii români cum să evite asemenea fraude, se arată într-un comunicat al Inspectoratului General al Poliției Române.
Fraudele cu suport tehnic fals sunt infracțiuni cibernetice, prin care persoane ce pretind că oferă suport tehnic în numele unei companii furnizor de tehnologie (de exemplu, Microsoft), escrochează persoane care utilizează dispozitive de tip computer sau laptop.
Victimele sunt abordate sub pretextul nevoii urgente de reparare a unei false probleme tehnice identificate la dispozitivul folosit. Se operează prin rețele globale de call-center și intermediari și se folosesc modalități de abordare diverse: apeluri pe telefon (de regulă fix), pop-up-uri, e-mail, social media și online chat.
Conform unui studiu publicat de Microsoft în septembrie 2018[1], la nivel mondial, 63% dintre consumatorii de tehnologie au fost vizați de o astfel de acțiune frauduloasă, 1 din 5 persoane au continuat interacțiunea după contactul inițial, iar 1 persoană din 10 a suferit și pagube materiale, în mod direct sau indirect. Lunar, Microsoft primește 11.000 de sesizări privind fraude cu suport tehnic fals venind din toată lumea.
În România a fost semnalat un număr limitat de astfel de cazuri. În majoritatea situațiilor, persoanele vizate de „agresorii” cibernetici au fost contactate pe telefonul fix. Victimele sunt cel mai adesea persoane în vârstă, susceptibile să cadă în plasa scenariilor nereale.
Cei care sună sunt vorbitori de engleză și folosesc în conversație fapte concrete pentru a-și construi un profilul cât mai credibil. Dintre cazurile raportate la noi în țară, Poliția Română apreciază că un procent de 10% au implicat pierderi financiare.
În strategia de combatere a acestor situații de înșelăciune cu suport tehnic fals, prevenția ocupă un loc esențial. Campaniile și evenimentele de informare/conștientizare sunt principalul mijloc prin care pot fi preîntâmpinate escrocheriile cibernetice.
În același timp, pentru a-și proteja consumatorii de aceste atacuri, Microsoft alocă resurse specializate pentru dezvoltarea de instrumente și tehnologii de identificare și blocare a site-urilor frauduloase. În cazul în care deja s-a produs evenimentul, victimele trebuie să sesizeze în cel mai scurt timp organele specializate abilitate, în vederea tragerii la răspundere, la nivel național și internațional.
Câteva sfaturi pentru utilizatorii de tehnologie, pentru a se feri de astfel de înșelăciuni cu suport tehnic fals:
Echipa Centrului Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică a avertizat utilizatorii, pentru prima dată, în luna noiembrie, de existența unor campanii de vishing prin care escrocii pretind că sunt de la Microsoft pentru a obține date și bani de posibilele victime, conform securityportal.ro.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…