HomeStiriSecuritate ITRomania participa la European Cyber Championship 2015
ro

Romania participa la European Cyber Championship 2015

roRomânia participă la European Cyber Championship 2015, o competiție în care concurenții își pot demonstra abilitățile în materie de securitate cibernetică.

Guvernul României a aprobat  Memorandumul dedicat participării României la campionatul pan-european ”European Cyber Championship 2015”, sprijinit de Agenţia Uniunii Europene pentru Securitatea Informaţiilor şi Reţelelor (ENISA).

Prin intermediul competiției, un grup de șase țări – Austria, Germania, România, Spania, Elveția și Marea Britanie – își conjugă eforturile pentru a încuraja și motiva tinerii talentați în domeniul cyber să se alăture eforturilor de asigurare a securității IT.

Serviciul Român de Informații conduce, în calitate de autoritate națională în domeniul cyberintelligence, efortul de organizare a competiției naționale și de antrenare a echipei care va reprezenta România în etapa internațională a campionatului. I se alătură în acest demers, în calitate de parteneri oficiali, Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică şi Asociaţia Naţională pentru Securitatea Sistemelor Informatice.

Campionatul acoperă domenii precum securitate web, securitate mobilă, puzzle-uri criptografice, inginerie inversă și investigații. Se pot înscrie în competiție tineri cu vârsta cuprinsă între 14 și 30 de ani, cetățeni ai ţării pentru care participă sau care locuiesc şi urmează o formă de învățământ în țara respectivă, care nu deţin o diplomă de master în domeniul securității cibernetice sau similar, nici certificări sau cursuri în acest domeniu. Primii zece clasați în competiția națională își vor demonstra abilitățile în etapa internațională, la Lucerne, în Elveția, între 19-23 octombrie 2015.

Competiția se va desfășura pe perioada 17 iulie 00:00 – 31 iulie 23:59.

În prezent, multe state dezvoltate se confruntă cu dificultăţi în protejarea infrastructurilor IT naționale, generate, printre altele, şi de lipsa specialiştilor în securitate IT. Pentru încurajarea şi motivarea tinerilor talentaţi în acest domeniu de a se alătura echipelor de specialişti angrenate în eforturile de asigurare a securităţii IT, sunt organizate competiţii la nivel naţional.

 

 

 

Share With: