Oficialităţi ale Departamentului SUA pentru Securitate Militară şi Naţională au considerat de mai multă vreme China drept autoarea celor mai sălbatice atacuri asupra reţelelor computerizate din SUA. În plus, necontenitele virusări şi sustrageri de date au stârnit dorinţa crescândă a Washingtonului de a denunţa Beijingul în mod public scrie The Wall Street Journal, preluat de Rador.
Experţii opinează că schimbarea subtilă, dar semnificativă a modului în care Statele Unite abordează problema va avea o mare relevanţă asupra fazelor următoare din diplomaţia americano-chineză, având în vedere că Administraţia Obama se pregăteşte să atragă noul guvern din Beijing în planurile vizând securitatea naţională din timpul acestui al doilea mandat.
Administraţia Obama a reacţionat rapid în urma raportului organizaţiei Mandiant, apărut marţi, cu probe care dovedeau că o unitate a Armatei Populare de Eliberare din China (APEC) este implicată în spionajul computerizat la nivel mondial, inclusiv prin atacuri asupra unor corporaţii şi birouri guvernamentale americane.
“Statele Unite se declară tot mai îngrijorate de ameninţările la adresa securităţii lor economice şi naţionale prin imixtiuni virtuale, inclusiv prin sustragerea unor informaţii de interes comercial”, a declarat, marţi, secretarul de presă al Casei Albe, Jay Carney. care a adăugat totodată că SUA şi-au adus obiecţiile la cunoştinţa oficialilor chinezi “de la cel mai înalt nivel”.
China a contestat ipotezele organizaţiei Mandiant şi a ripostat printr-o declaraţie proprie, în care afirmă că Statele Unite sunt principala sursă a atacurilor îndreptate împotriva unor obiective chineze.
“Atacurile virtuale sunt anonime şi transnaţionale, astfel încât sursa lor este greu de depistat, aşa că nu ştiu cum ar putea fi credibile constatările raportului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Hog Lei, în cursul conferinţei sale de presă zilnice, iar declaraţia a fost susţinută şi de oficiali ai ambasadei chineze din Washington.
Oficialii americani susţin că descoperirile celor de la Mandiant nu constituie o surpriză, ele adăugându-se altor probe deja existente, referitoare la filajul virtual.
Un raport din 2011 al serviciilor de informaţii acuza public China că ar avea un rol în atacurile virtuale. Mai recent, un raport cunoscut sub numele de Estimări ae Serviciilor Naţionale de Informaţii, care este secret şi nu a fost publicat, subliniază, potrivit persoanelor care l-au citit, că guvernul chinez s-ar afla în spatele multor furturi virtuale, soldate cu pierderea dreptului la proprietate intelectuală.
Ultimele dezvăluiri survin într-un moment când guvernul SUA luptă să întărească apărarea guvernului şi a sectorului privat. Săptămâna trecută, preşedintele Barack Obama a semnat un ordin executoriu care dă startul stabilirii standardelor la care companiile trebuie să ajungă pentru a-şi întări apărarea în plan virtual.
Cum tot mai multe probe dovedesc implicarea Chinei în furturile virtuale care tensionează relaţiile Statelor Unite cu această ţară, oficialii au înaintat şi un motiv care dă speranţe: s-ar putea ca probele tot mai numeroase să silească Beijingul să se angajeze într-un dialog mai deschis şi mai sincer pe tema activităţilor sale, o atare poziţie fiind prognozată şi de experţi în apărare din străinătate.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…