Pericolul software-ului de securitate expirat
Folosirea unui produs de securitate expirat într-un sistem de operare este la fel de nesigură ca nefolosirea unui produs de acest tip, arată un raport Microsoft.
Potrivit raportului Microsoft Security Intelligence Report 17, computerele non-domain care utilizează Windows 8 și Windows 8.1 și au software de securitate actualizat au o rată de infecție de 0,6%, în timp ce sistemele cu protecție expirată au o rată de 2,2%, iar cele fără nicio protecție 2,4%.
Aproape 10% din calculatoarele non-domain utilizează software de securitate expirat, din cauza faptului că utilizatorii cumpără PC-uri cu soluții anti-malware în versiuni trial, care expiră într-o lună.
,, Infractorii cibernetici schimbă frecvent structura malware-urilor folosind unelte automate. Programele cu baze de semnături nu pot ține pasul cu atacatorii dacă nu au acces la actualizări, iar efectul de protecție dispare rapid”, a explicat Wolgang Kandek pentru SC Magazine.
În raport mai sunt evidențiate provocările securizării datelor conturilor, compromise adesea de atacatori prin breșe de website-uri, dar și prin infecții malware și scheme de phishing. De asemenea, raportul explică eforturile făcute de Microsoft pentru a combate malware, mai ales prin intermediul Digital Crimes Unit (DCU), care colaborează cu autorități, guvern și alte organizații.