HomeStiriSecuritate ITPercheziții pentru destructurarea unei grupări specializate în fraude informatice
diicot-angajeaza-inca-10-noi-specialisti-antifrauda

Percheziții pentru destructurarea unei grupări specializate în fraude informatice

un-barbat-banuit-ca-ar-fi-initiat-un-atac-informatic-perchezitionatPolițiștii și procurorii DIICOT au efectuat 12 percheziții în județul Argeș pentru destructurarea unei grupări specializate în fraude informatice. Informațiile erau folosite pentru obținerea de credite online.

La data de 5 martie 2019, poliţiştii specializați în combaterea criminalității organizate din Ploieşti și Pitești, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – S.T. Ploiești, au efectuat 12 percheziții, în județul Argeș, la locuințele unor persoane bănuite de fraude informatice pentru obținerea de credite online, conform unui buletin de presă al IGPR.

Din cercetări a rezultat că, în perioada 2016-2019, persoanele în cauză ar fi postat, pe site-uri web specializate, anunțuri privind recrutarea de forță de muncă, solicitând persoanelor interesate date personale și copii ale actelor de identitate.

Ulterior, utilizând datele de identitate astfel obținute, precum și acte falsificate privind calitatea de angajat, ar fi formulat cereri în numele persoanelor privind acordarea de credite on-line, de la instituții financiar nebancare de pe teritoriul țării.

În urma perchezițiilor au fost descoperite și ridicate, în vederea cercetărilor, 9 sisteme informatice, 35 de telefoane mobile, 9 carduri de memorie, 14 carduri bancare, 22 de cartele telefonice, 2.150 de euro și diferite înscrisuri.

14 persoane au fost aduse la sediul unității de parchet, în vederea audierii și dispunerii măsurilor legale.
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești continuă cercetările, sub coordonarea DIICOT, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, fraudă informatică și fals informatic.

La percheziții au participat şi jandarmi.

Share With: