La data de 7 februarie 2017, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti și procurorii DIICOT – S. T. Ploieşti, au surprins în flagrant delict un grup infracţional specializat în săvârşirea de fraude cu carduri bancare, precizează IGPR.
Din investigații a rezultat că, în perioada 6 – 7 februarie 2017, mai multe persoane ar fi manipulat fraudulos mai multe terminale ATM amplasate pe raza judeţelor Prahova şi Dâmboviţa, folosind instrumente de plată electronică nenominale, preplătite, emise de instituţii financiare din Spania.
Prejudiciul cauzat prin activitatea ilicită este de aproximativ 30.000 de lei.
Trei dintre persoanele bănuite, bărbaţi cu vârste cuprinse între 26-31 de ani, cu cetăţenie română, au fost depistate de poliţişti în apropierea unui terminal ATM din municipiul Târgovişte, de unde ar fi intenționat să retragă numerar în mod fraudulos. La scurt timp, a fost depistat şi un bărbat, în vârstă de 50 de ani, care ar fi acţionat împreună cu aceştia.
La data de 8 februarie 2017, au fost efectuate două percheziţii, în Târgoviște, la imobilele folosite de cele 4 persoane.
În urma acţiunilor, poliţiştii au ridicat în vederea cercetărilor mai multe instrumente de plată electronică emise de instituţii financiare din ţară şi din străinătate, telefoane mobile, înscrisuri, precum şi 30.000 de lei.
Cei 4 bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar ulterior instanţa de judecată a dispus arestarea preventivă a acestora, pentru 30 de zile.
Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiuniilor de constituire a unui grup infracţional organizat, acces ilegal la un sistem informatic, fraudă informatică şi efectuare de operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…