Reţele de socializare, adrese de mail, operaţiuni bancare online, aplicaţii de tot felul sunt tot atâtea instrumente securizate unde este nevoie de parole, scrie lefigaro.fr. Se pare însă că internauţii nu se gândesc prea mult când îşi aleg parolele, adesea obişnuite sau puţin personalizate, ceea ce le face uşor de ghicit. Într-un studiu recent, Google Apps arată, de exemplu, că un internaut britanic din şase foloseşte ca parolă numele animalului de companie. Tot atâţia utilizează o dată specială pentru ei, cum ar fi data naşterii sau a căsătoriei. Sunt ghicitori uşor de dezlegat de internauţi rău intenţionaţi, transmite Agerpres.
Alte parole nerecomandate şi totuşi folosite pe scară largă sunt numele unui copil din familie, numele unui alt membru al familiei, locul naşterii utilizatorului, locul preferat pentru vacanţă, sportul favorit sau numele unei echipe sportive…Unii internauţi folosesc chiar termenul “password”.
Site-ul splashdata a publicat un studiu în care enumeră cele mai nefericite 25 de parole din 2012. Printre acestea, suita de numere “123456”, “abc123”, “dragon”, “baseball”, “iloveyou”, dar şi “jesus”, “welcome” sau “football”. În studiu se mai menţionează că 48% din cei intervievaţi au declarat că au comunicat parola unei alte persoane, în timp ce 3% spun că şi-au scris parola pe o bucată de hârtie pusă aproape de calculator.
Recomandarea este ca parola să fie complicată, dar şi uşor de reţinut. Acesta este preţul securităţii, încheie lefigaro.fr.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…