HomeStiriSecuritate ITOracle adaugă machine learning la serviciile de securitate destinate companiilor
oracle-adauga-machine-learning-la-serviciile-de-securitate-destinate-companiilor

Oracle adaugă machine learning la serviciile de securitate destinate companiilor

oracle-adauga-machine-learning-la-serviciile-de-securitate-destinate-companiilorOracle a prezentat modul în care securitatea și managementul IT pot fi transformate de machine learning pentru a oferi noi capacități de securitate cibernetică.

Director exectutiv și CTO al Oracle, Larry Ellison, a demonstrat noile posibilități pe care le oferă adăugarea de machine learning la securitatea și managementul IT. Noile posibilități sunt o parte esențială din îmbunătățirile aduse la Oracle Management Cloud, o soluție completă și integrată pentru securitatea și managementul IT care permite organizațiilor să monitorizeze și să analizeze datele operaționale și de securitate în cadrul unei singure soluții, scrie prnewswire.com.

„Abordările existente ale securității și administrării nu mai sunt suficiente, de aceea titlurile știrilor sunt acum pline de breșe de securitate,” a declarat Ellison.

Ellison a comparat securitatea și managementul oferit de Oracle Management Cloud cu cele oferite de Splunk. Analiza a subliniat că Splunk nu are informații importante necesare operațiilor și securitate optimă.

Larry Ellison a afirmat că este nevoie de o noua abordare pentru a combate infracțiunile cibernetice în cadrul Oracle OpenWorld unde a prezentat noile soluții de securitate, conform eweek.com.

Din punctul de vedere al lui Ellison, companiile se bazează prea mult pe oameni pentru a-și proteja sistemele de computere, care sunt atacate de amenințări foarte sofisticate generate de computere și din această cauză pierd lupta cibernetică.

Ellison a mai prezentat și Oracle Autonomous Database care va fi pusă la dispoziția publicului în decembrie. Aceasta va avea mai multe funcții de securitate integrate. Spre exemplu, configurează și aplică patch-uri de securitate automat în loc să ceară administratorului să le implementeze manual în timpul unei pauze programate.

Atacul cibernetic recent care a dus la furtul de informații despre cardul de credit și alte informații personale a unui total de 145,5 milioane de cetățeni americani de la compania de raportare de credite Equifax a fost cauzat de faptul că nu a fost implementat un patch de securitate pentru Apache Struts, conform Equifax.

Oracle Identity Security Operations Center și Oracle Management Cloud vor folosi machine learning pentru a identifica anomaliile din sistemul IT al companiilor și infrastructura cloud pentru a remedia amenințările de securitate.

 

 

 

Share With: