Evenimentul este organizat de Centrul Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică CERT-RO cu sprijinul și participarea Ambasadei Statelor Unite ale Americii la București și în parteneriat cu șapte actori din mediul privat: CISCO, Provision, Avira, certSIGN by UTI, Bitdefender, Q-East Software și Microsoft.
La conferință vor participa delegați ai structurilor de tip CERT din Europa, Asia și Africa, factori de decizie din structurile de securitate națională și din administrația publică precum și reprezentanți ai companiilor private și de stat, ai societății civile și ai mediului academic.
Evenimentul se va desfășura timp de două zile la Centrul de Conferințe al Institutului Național de Statistică din București, începând cu ora 8:30. Prima zi a evenimentului va asigura cadrul discuțiilor atât pe tema securității cibernetice la nivel global, cât și particularizând situația României. În cea de-a doua zi a evenimentului, se vor desfășura simultan sesiuni paralele ce vor prezenta abordări diferite ale cercetării și gestionării incidentelor de securitate cibernetică.
Unul dintre momentele importante ale conferinței îl reprezintă sesiunea dedicată prezentărilor structurilor naționale de tip CERT invitate la eveniment. Acestea vor avea ocazia să împărtășească și să dezbată rolul, activitățile și situațiile specifice pe care le gestionează la nivel național.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…