Luna Securitatii Cibernetice in Guvern
Guvernul Republicii Moldova organizează în octombrie „Luna Securităţii Cibernetice în Guvern”, ca parte a Lunii Europene a Securităţii Cibernetice.
Inaugurarea a avut loc pe 1 octombrie, iar startul şirului de evenimente a fost dat de ministrul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor, Pavel Filip.
Potrivit unui comunicat al ministerului, Pavel Filip a participa la dezbateri asupra unui capitol din Strategia Moldova Digitală 2020, dedicat asigurării unui mediu digital securizat şi protejat. În cadrul discuțiilor au fost dezbătute probleme precum: sporirea nivelului de securitate cibernetică, a competenţelor în securitatea cibernetică, creşterea gradului de conştientizare a riscurilor spaţiului digital. La discuţii ai mai participat oficiali guvernamentali, precum şi specialişti IT din sectorul public şi cel privat.
Pe parcursul lunii vor avea loc mai multe evenimente, iar scopul acestora este de a promova securitatea cibernetică în rândul funcționarilor publici şi cetăţenilor, de a schimba percepţia acestora asupra riscurilor cibernetice și de a furniza informaţii de securitate actualizate, prin intermediul instruirii și a schimbului de bune practici.