La întâi octombrie, în întreaga UE, a început cea de-a șasea ediție a Lunii europene a securității cibernetice. Agenția UE pentru Securitate Cibernetică, ENISA, alături de Comisia Europeană și de peste 200 de parteneri din toată Europa desfășoară această campanie pe tot parcursul lunii octombrie. Încă de la prima ediție acum 6 ani, CERT-RO este coordonator național al campaniei în România, se precizează într-un comunicat al CERT-RO.
Luna europeană a securității cibernetice este o campanie anuală a Uniunii Europene menită să sensibilizeze cetățenii și organizațiile cu privire la securitatea cibernetică prin furnizarea de informații la zi din domeniul securității prin intermediul educației și al schimbului de bune practici.
Perioada de timp dedicată acestui demers este luna octombrie a fiecărui an, însă această limitare este opțională și depinde de decizia organizatorilor la nivel național. În fiecare an, datorită cererilor partenerilor naționali din ECSM, CERT-RO a extins perioada și a acceptat includerea unor evenimente specifice, care se desfășurau la finele lunii septembrie ori prima parte a lunii noiembrie.
Participarea ca partener în cadrul ECSM este condiționată de răspândirea mesajelor și a elementelor distinctive ECSM (logo, poster) în cadrul evenimentelor/campaniilor ce urmează a fi prinse în calendarul ECSM.
Evenimentele/activitățile naționale sunt introduse într-un calendar public, disponibil online pe site-ul ECSM: https://cybersecuritymonth.eu/new-event
Luna europeană a securității cibernetice din 2018 se concentrează asupra a patru teme, fiecare dintre acestea corespunzând unei săptămâni din luna octombrie:
Peste 400 de activități, cum ar fi conferințe, ateliere, sesiuni de formare, prezentări generale destinate utilizatorilor, cursuri online (de tip webinar), campanii online și multe altele vor avea loc în Europa, în cursul Lunii europene a securității cibernetice, pentru a promova securitatea online. ENISA, Comisia Europeană – DG CONNECT și statele membre au prezentat videoclip cuprinzând mesaje din partea unor experți de renume din întreaga Europă pentru a atrage atenția asupra campaniei.
Tema acestei săptămâni este „Bune practici de igienă cibernetică de bază”. Obiectivul acesteia este de a ajuta publicul să își dezvolte și să își mențină o rutină zilnică, constând din verificări și un comportament general necesare pentru a naviga pe internet în condiții de siguranță.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…