O persoană din cinci a fost în vizorul infracționalității cibernetice în timp ce se afla în afara țării, în timp ce, în cazul personalului din managementul de vârf, procentul crește la aproape o treime (31%). În același timp, jumătate dintre persoanele care călătoresc în interes de serviciu (54%) și aproape 62% dintre directorii executivi nu își schimbă comportamentul atunci când se află în străinătate, în ciuda faptului că se află departe de rețelele sigure din companie și au de-a face cu date confidențiale ale angajatorului, scrie agora.ro.
În cadrul studiului Kaspersky Lab, au fost chestionate 11.850 de persoane din Europa, Rusia, America Latină, Asia Pacific și SUA. Rezultatele au arătat că presiunea de a intra online, pentru a munci, îi împiedică pe cei care călătoresc în interes de serviciu să fie atenți atunci când se conectează la Internet.
Rezultatele cercetării arată că trei din cinci persoane (59%), aflate în funcții importante într-o companie, declară că încearcă să se conecteze cât mai rapid posibil, în momentul în care ajung la destinație, întrucât cei de la birou se așteaptă că ei să rămână conectați tot timpul, scrie Agerpres.ro.
În plus, aproape jumătate (48%) dintre managerii de vârf și 43% dintre ceilalți manageri folosesc rețele Wi-Fi publice pentru a se conecta cu dispozitivele de serviciu, atunci când se află în străinătate. Cel puțin două persoane din cinci (44%, respectiv 40%) folosesc Wi-Fi pentru a transmite email-uri de serviciu, cu documente anexate care conțin informații delicate sau confidențiale.
Conform studiului, unul dintre motivele pentru care aceştia procedează astfel este presupunerea că dispozitivele de serviciu sunt mai sigure decât cele folosite în scop personal, indiferent de locurile unde sunt conectate la Internet. În acest sens, două persoane din cinci (41%) se aşteaptă ca angajatorii lor să fi stabilit măsuri complexe de securitate, în timp ce aproape jumătate dintre cei chestionaţi (47%) consideră că, dacă angajatorii vor trimite o parte din personal în străinătate, trebuie să accepte orice riscuri de securitate aferente, precizează romanialibera.ro.
În acelaşi timp, 20% dintre cei care ocupă funcţii importante într-o companie recunosc că au folosit dispozitivele de serviciu pentru a accesa site-uri cu informaţii delicate, prin intermediul unei reţele Wi-Fi, comparativ cu media de 12%. De asemenea, 27% dintre aceştia au procedat la fel pentru serviciile de online banking, faţă de media de 16%.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…