HomeStiriSecuritate ITKaspersky: Evoluţia spam-ului în luna martie 2013
kaspersky

Kaspersky: Evoluţia spam-ului în luna martie 2013

kasperskyDupă creşterea semnificativă a numărului de mesaje spam în luna februarie,în prima lună a primăverii situaţia a ajuns la un procent stabil al e-mail-urilor de tip junk – 70,1%.

Însă, în ciuda reducerii numărului de mesaje, utilizatorii nu au fost mai protejaţi de pericole deoarece, în acelaşi timp, numărul de fişiere de tip malware ataşate la mesaje a crescut cu 1,2 puncte procentuale în luna martie, ajungând la o medie la 4%.

Decesul preşedintelui Venezuelei, Hugo Chavez, nu a avut doar impact asupra titlurilor din presă, ci a atras şi atenţia infractorilor cibernetici asupra ţării din America Latină. Reacţiile la această ştire nu s-au lăsat aşteptate, iar e-mail-urile au început imediat să curgă. De exemplu,un mesaj era făcut să pară a fi trimis din partea directorului porturilor maritime din Venezuela, care avea nevoie de ajutor pentru a recupera o sumă de bani pe care o primise în urma vânzării de combustibil diesel către Sudanul de Sud. În primul e-mail, infractorii nu ofereau nicio răsplată pentru ajutorul pe care îl cereau, scopul iniţial fiind doar să atragă interesul destinatarului şi să primească un răspuns. După un schimb de corespondenţă, se menţiona suma de bani oferită drept răsplată.

Un alt val de e-mail-uri care au fost trimise şi care conţineau un mesaj ce părea a fi scris de şeful de securitate şi prieten apropiat al lui Hugo Chavez. Ca de obicei, imaginaţia infractorilor cibernetici „nigerieni”nu cunoaşte limite: acest prieten „imaginar” are acces la banii pe care defunctul preşedinte i-a păstrat în contul bancar al amantei sale secrete. Aparent, norocosul care primea acest e-mail putea obţine 25% din această sumă, în schimbul ajutorului oferit pentru transferul banilor în afara ţării.

Infractorii care trimiteau fişiere malware prin intermediul e-mail-ului au reluat notificările false care păreau a fi trimise de serviciile de rezervări online. În martie, specialiştii Kaspersky Lab au înregistrat un nou val de e-mail-uri ce păreau a fi trimise de serviciul de rezervări al Hotelului Atlantic: presupusul manager al hotelului îşi informa destinatarul că era aşteptat să sosească pe 20 martie, 2013. Fişierul ataşat conţinea o arhivă care, atunci când era accesată, infecta computerul respectiv cu un Troian creat să sustragă bani sau informaţii financiare de la utilizator.

În luna martie, Statele Unite şi China au „concurat” pentru primul loc în clasamentul celor mai importante surse de mesaje spam. Luna trecută, această luptă a fost câştigată de chinezi, care au trimis aproape un sfert din totalul de mesaje de tip junk (11,4 puncte procentuale). În acelaşi timp, contribuţia Statelor Unite a crescut uşor (cu 0,4% puncte procentuale), menţinându-se pe poziţia a doua în clasament.

Mai mult la Kaspersky.

top spam

Share With: