Kaspersky: Backup-ul datelor personale, nesigur
Unul din patru utilizatori care își păstrează datele stocate pe dispozitive backup și-au pierdut copiile de rezervă ale fișierelor, se arată într-un studiu Kaspersky Lab.
Dispozitivele de stocare a datelor precum HDD-urile, SDD-urile și cardurile de memorie flash sunt în continuare cele mai populare soluții pentru backup: 81% dintre respondenții europeni au declarat că păstrează copiile fișierelor pe astfel de dispozitive, în timp ce doar 11% dintre aceștia au afirmat că optează pentru servicii cloud.
Totuși, 24% dintre utilizatorii care au optat pentru folosirea dispozitivelor fizice de stocare s-au confruntat cu pierderea iremediabilă a datelor, după ce dispozitivul a fost deteriorat, pierdut sau furat, scrie Hit.ro
Studiul citat mai dezvăluie că 93% dintre utilizatori își păstrează informațiile confidențiale pe dispozitivele personale. Mai puțin de o treime dintre aceștia obișnuiesc să facă și copii de siguranță, pentru a evita pierderea fișierelor. În același timp, 23% dintre utilizatorii europeni nu au adoptat nicio măsură de securitate în această direcție, iar 9% dintre aceștia nu plănuiesc să facă acest lucru nici în viitor.
Kaspersky Lab susține că utilizatorii care fac copii de backup pentru fișierele importante nu pot avea garanția că nu își vor pierde datele. Compania recomanda utilizarea unor soluții de securitate și măsuri suplimentare de siguranță, mai ales în cazul în care informațiile au caracter sensibil.