Japonia va infiinta trupe de securitate cibernetica
Guvernul Japoniei intenţionează să creeze trupe speciale de securitate cibernetică, care să intre în componenţa forţelor armate.
„Trebuie să creăm în Japonia o zonă absolut sigură de activitate cibernetică, demnă de o ţară cu standarde informaţionale de primă clasă”, a declarat premierul Shinzo Abe.
În primul rând, noile subunităţi vor trebui să protejeze sistemele de stat şi de apărare de acţiunile hackerilor, scrie Vocea Rusiei.
În anul 2015 se planifică şi formarea Centrului de Securitate Cibernetică. El va coordona întreaga politică din această sferă, inclusiv pregătirea specialiştilor.