HomeStiriSecuritate ITInformațiile despre 198 de milioane de votanți din SUA, expuse pe Internet
informatiile-despre-198-de-milioane-de-votanti-din-sua-expuse-pe-internet

Informațiile despre 198 de milioane de votanți din SUA, expuse pe Internet

informatiile-despre-198-de-milioane-de-votanti-din-sua-expuse-pe-internetInformațiile personale a 198 de milioane de votanți din SUA au fost stocate pe un server nesecurizat al Amazon.

Se crede că aceasta este cea mai mare expunere pe internet a informațiilor despre votanți de până acum, scrie zdnet.com.

Diversele baze de date care conțin informațiile despre 198 de milioane de cătățeni americani cu drept de vot de la toate partidele au fost descoperite pe un server de stocare S3 deschis al Amazon. Acest server este deținut de o firmă de analiză a datelor a partidului republican, numită Deep Root Analytics.

Analistul de riscuri la securitate cibernetică al UpGuard, Chris Vickery, a descoperit și expus serverul, verficând informațiile. Cu ajutorul dezvăluirii responsabile, serverul a fost securizat săptămâna trecută înainte ca informația să fie făcută publică.

Această scurgere de informații atrage atenția asupra utilizării „big data” de către partidul republican pentru a atrage votanți. Aceasta este în mare un răspuns la succesul campaniei electorale din 2008 a lui Barack Obama, care a fost prima campanie de acest fel.

Informațiile despre votanții din listă includeau data nașterii, adresa, numărul de telefon și detalii de înregistrare. Datele includeau și informații despre etnicitatea și religia votantului și alte informații pertinente pentru influențarea și convingerea votantului cu ajutorul publicității politice și cât de mult o persoană poate decide să voteze cu un anumit canditat, scrie dw.com.

UpGuard a precizat că baza de date nu avea nici un fel de protecție împotriva accesului și era disponibilă pentru oricine are o conexiune la internet. Au fost descrise a informații politice și preferințe modelate folosite de campania Trump.

Deep Root a emis o declarație în care confirma că fișierele au fost accesate fără ca ei să știe. Nu se crede că sistemul a fost deturnat de hackeri. Cei de la Deep Root sunt conștienți doar de faptul că Chris Vickery a accesat aceste informații.

Expunerea acestor informații ridică semne de întrebare semnificative legate de intimitatea și securitatea la care trebuie să se aștepte cetățenii americani cu privire la cele mai privilegiate informații despre ei, au spus cercetătorii.

 

 

 

Share With: