Departamentul American de Justiție susține că indivizii au infectat mii de computere cu malware-ul Zeus, cunoscut și ca Zbot. Doi indivizi de cetățenie ucraineană,Yuriy Konovalenko și Yevhen Kulibaba, au fost extrădați Statelor Unite și au apărut la proces pe data de 11 aprilie, relatează Naked Security.
Trei membri ai organizației rămân necunoscuți, în timp ce alți patru sunt încă în libertate. Aceștia sunt Ivan Viktorvich Klepicov, presupusul administrator al sistemelor care s-a ocupat de aspectul tehnic al organizației criminale, Alexey Bron, presupusul manager financiar al operațiunilor criminale, Vyacheslav Penchukov, presupusul coordonator al schimbului de conturi furate și Alexey Tikonov, presupusul executor de coduri care a asistat prin dezvoltarea de noi coduri pentru compromiterea sistemelor bancare.
Referindu-se la malware-ul Zeus, un reprezentat al Departamentului de Justiție a afirmat că acesta ,,reprezintă unul dintre cele mai dăunătoare unelte de malware financiar care a fost folosit vreodată. După cum demonstrează acuzațiile, vrem să facem Internetul mai sigur și să protejăm informațiile personale și conturile bancare ale clienților americani. Cu cooperarea autorităților străine, vom continua să aducem în fața justiției infractorii cibernetici care fură banii cetățenilor americani”.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…