[simple_tooltip content='SPAccess'] [/simple_tooltip] [simple_tooltip content='SPAccess'] [/simple_tooltip] [simple_tooltip content='SPAccess'] [/simple_tooltip]
Categories: Securitate IT

IGPR și BSA continuă colaborarea pentru combaterea și prevenirea pirateriei

IGPR și BSA The Software Alliance anunță reînnoirea Protocolului de colaborare și debutul unei noi campanii pentru prevenirea și combaterea pirateriei software, continuând astfel activitățile comune începute în 2011.

Campania „Folosind software nelicențiat îți lași securitatea la întâmplare” evidențiază riscurile de securitate și nu numai, pe care și le asumă companiile care folosesc software nelicențiat sau contrafăcut, se arată într-un comunicat al IGPR.

Conform studiului dat publicității la începutul anului 2015, Unlicensed Software and Cybersecurity Threats („Software-ul nelicențiat și amenințările de securitate informatică”), realizat de IDC la solicitarea BSA, constând în analiza statistică comparativă a ratelor la care software-ul nelicențiat este întâlnit pe PC-uri în 81 de țări şi a ratelor la care malware-ul este întâlnit pe PC-uri, există o puternică rată de corelare (r=0.79, pe o scară de la 0 la 1, unde 1.00 este rata maximă de corelare) între utilizarea de software nelicențiat și rata la care se întâlnește malware-ul.

Studiul Seizing Opportunity Through License Compliance arată că 60% dintre angajații intervievați au menționat riscurile de securitate asociate cu software-ul nelicențiat ca fiind unul dintre motivele principale pentru a folosi software autorizat și licențiat.  Același studiu demonstrează că personalul tehnic din cadrul companiilor nu conștientizează cu adevărat dimensiunea problemelor – Directorii de Tehnologia Informației (CIOs) intervievați estimează că 15% dintre angajați instalează software pe rețeaua internă fără cunoștința lor, dar subestimează gravitatea situației; studiul arată că in realitate un număr aproape dublu – adică 26% dintre angajați –instalează software neautorizat în rețea.

Pe de altă parte, software-ul este protejat legal, iar cei care aleg să folosească software nelicențiat sau să încalce în alt mod drepturile de autor asupra programelor pentru calculator se pot confrunta cu riscuri legale. Direcția de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a continuat, în 2011-2016, adică după semnarea primului Protocol, investigațiile legate de cazuri de încălcare a drepturilor de autor asupra programelor pentru calculator, rezultând peste 1.000 de verificări efectuate. Numai în ultimul an au fost indisponibilizate peste 5.500 de sisteme informatice și suporturi de stocare.

Parteneriatul dintre IGPR și BSA își propune să vină în întâmpinarea mediului de afaceri în vederea evitării riscurilor legate de utilizarea de software nelicențiat sau contrafăcut prin desfășurarea unor acțiuni de informare și prevenire. În cadrul Campaniei se desfășoară activități comune de informare pentru peste 20.000 de companii mici și mijlocii, care astfel pot beneficia de instrumentele disponibile care să le ajute să identifice și să evite software-ul contrafăcut sau nelicențiat și astfel să gestioneze riscurile asociate acestuia, legale și de securitate informatică.

Magda Popescu, BSA | The Software Alliance Outside Counsel: „Realitatea este că software-ul nelicențiat, descărcat sau procurat din surse neautorizate, poate provoca probleme – nu doar probleme legale, cu privire la care deja informăm comunitatea de afaceri de mai mulți ani, ci probleme de securitate a datelor de afaceri sau personale și de funcționalitate a sistemelor IT. Mulțumim partenerilor din cadrul Poliției Române pentru eforturile comune în a informa mediul de afaceri și consumatorii individuali asupra acestor riscuri.”

Comisar şef de poliţie Gabriela Trifan |Director al Institutului de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii: „Colaborarea dintre Poliţia Română şi BSA The Software Alliance în domeniul prevenirii infracţiunilor la drepturile de autor reprezintă un exemplu de bună practică în ceea ce priveşte parteneriatul public-privat. Prevenirea utilizării de software nelicenţiat în mediul de business constituie nu doar un obiectiv al Poliției Române, ci şi o necesitate la nivelul societăţii. Continuând demersurile informativ preventive comune derulate în perioada 2011-2016, Campania <<Folosind software nelicenţiat îţi laşi securitatea la întâmplare>> își propune să crească nivelul de informare şi conştientizare a reprezentanţilor companiilor cu privire la consecinţele (legale şi de securitate) ce decurg din utilizarea de software piratat sau nelicenţiat.” 

 

 

 

Share
Publicat de
admin2

Stiri Recente

Conferința de Analiză de Risc – Ediția a V a

Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…

March 5, 2020

The Power of Video 2020

Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…

March 5, 2020

Reținuți pentru complicitate la furt și tâlhărie

La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…

December 20, 2019

De ce să nu folosești rețelele WiFi publice gratuite și ce riști dacă o faci

Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…

December 20, 2019

Atacuri de phishing şi malware, apărute în contextul celui mai nou film din seria ”Star Wars”

Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…

December 20, 2019

Cercetați de polițiști pentru furturi din genți și buzunare

Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…

December 20, 2019