IGPR-BSA: 313 dosare penale de combatere a pirateriei software
În 2012, Inspectoratul General al Poliţiei Române a desfăşurat o serie de activităţi de combatere în domeniul pirateriei software în rândul companiilor şi distribuitorilor din România. În cadrul acestor acţiuni, au fost efectuate 691 de verificări, în urma cărora au fost înregistrate 313 dosare penale.
Au fost depistate 351 de persoane care sunt cercetate pentru săvârşirea de infracţiuni de încălcare a drepturilor de autor asupra programelor pentru calculator, iar în 126 dosare penale a fost dispusă începerea urmăririi penale, fiind indisponibilizate peste 3.000 de sisteme informatice, echipamente specifice sau sisteme de stocare a programelor. În ceea ce priveşte programele aparţinând membrilor Business Software Alliance, există 17 condamnări în 2012, dintre care 4 condamnări pronunţate împotriva administratorilor unor companii care au utilizat software piratat, iar 12 pentru cazuri de distribuire de programe pentru calculator pirat.
”Parteneriatul dintre Poliţia Română şi Business Software Alliance s-a dovedit a fi unul extrem de benefic pentru instituţia noastră care a primit sprijin atât în ceea ce priveşte prevenirea pirateriei software, cât şi în acţiunile destinate combaterii faptelor circumscrise acestui domeniu. Demersurile comune sunt importante şi prin prisma faptului că activităţile derulate în colaborare contribuie la îndeplinirea obiectivului strategic al Inspectoratului General al Poliţiei Române care vizează asigurarea climatului de legalitate mediului de afaceri.”, a declarat Vasile Viorel, chestor de poliţie, adjunct al inspectorului general al Poliţiei Române.
„Eforturile Poliţiei Române de combatere a pirateriei software au continuat şi în anul 2012 pentru diminuarea consecinţelor acestui gen de criminalitate, care se manifestă atât asupra industriei de specialitate, cât şi asupra economiei în ansamblul său. Un mediu de afaceri legal şi concurenţial presupune în primul rând condiţii egale între operatorii comerciali în pieţele în care îşi desfăşoară activitatea. În domeniul protecţiei drepturilor de proprietate intelectuală Poliţia îşi focalizează atenţia asupra situaţiilor în care pirateria software interferează cu fenomenul evazionist. Cu această ocazie ne exprimăm încă o dată disponibilitatea ca prin acţiunile derulate de Poliţia Română în domeniul pirateriei software să contribuie la asigurarea concurenţialităţii mediului de afaceri şi protejarea bugetului general consolidat.”, a afirmat Claudiu Scarlatache, comisar-şef de poliţie, director adjunct al Direcţiei de Investigare a Fraudelor din cadrul IGPR.
„Fenomenul pirateriei software trebuie să primească un răspuns ferm din partea autorităţilor competente pentru aplicarea legii și din partea titularilor de drepturi. Astfel de acțiuni, alături de activitățile de informare și conștientizare a utilizatorilor și comercianților de software cu privire la valoarea proprietății intelectuale și riscurile asociate utilizării de software pirat, unde din nou avem ca parteneri poliția, sunt de natură să conducă la scăderea ratei pirateriei, cu beneficii pentru întreg mediul economic, de la rețeaua de furnizori la piața muncii și bugetul de stat.”, a declarat Magda Popescu, Business Software Alliance Outside Counsel.
În ceea ce priveşte activităţile de prevenire, în cadrul campaniei comune IGPR-BSA „Poţi să treci de orice verificare cu bine?”, derulată începând din septembrie 2012, 30.000 de companii au primit scrisori din partea celor doi parteneri, prin care au fost informate cu privire la riscurile asociate pirateriei software.
Până la 31 martie inclusiv, 7.513 din aceste companii au primit consultanţă BSA referitoare la modul în care se poate realiza un audit software, iar 3.183 dintre acestea au trimis formularele de auto-auditare, marea majoritate fiind consiliate în continuare de BSA sau chiar membrii BSA în legătura cu cele mai avantajoase variante de intrare în legalitate.
Consultanţa prin specialişti în domeniu este disponibilă în continuare prin apelarea BSA la numărul dedicat campaniei: 021.529.71.95. Mai multe informaţii găsiţi şi pe site-urile www.softwareculicenta.ro, www.bsa.org/romania sau www.politiaromana.ro.