IDC IT Security and Datacenter Transformation Roadshow 2013
Kaspersky Lab a participat miercuri, 17 aprilie, la IDC IT Security and Datacenter Transformation Roadshow 2013, în cadrul căruia s-a discutat despre noile ameninţări cibernetice care afectează securitatea companiilor.
Discuţiile din cadrul evenimentului au avut ca temă centrală cele mai presante şi mai noi probleme de securitate cu care se confruntăorganizaţiile moderne. Printre care se numără securizarea întreprinderii şi strategii de business, următoarea generaţie IT şi securitatea informaţiei, securitatea în era Cloud Big Data, următoarea generaţie de Firewall şi IP, securitatea pentru reţea şi mobilitate şi gestionarea riscului.
Ştefan Tănase, Senior Security Researcher în cadrul Kaspersky Lab, a discutat despre fenomenul războiului cibernetic şi felul în care acesta afectează securitatea corporaţiilor (How Is Cyber-War Impacting Your Corporate Security).
„Companiile au intrat în epoca atacurilor cu ţintă predefinită la nivel înalt, în care instrumentele sofisticate de spionaj au devenit din ce în ce mai răspândite”, a spus Ştefan Tănase. „Schimbările tehnnologice i-au făcut pe administratorii IT să se confrunte cu noi probleme de securitate. În plus, provocările lansate de crima organizată şi numărul tot mai mare de dispozitive personale folosite de angajaţi au făcut protejarea datelor de business mai dificilă ca niciodată”, a încheiat Tănase.
Evenimentul IDC IT Security and Datacenter Transformation Roadshow 2013, care a avut loc în Bucureşti, s-a adresat mai reprezentanţilor din industrii diverse: bancar, servicii financiare, transport, utilităţi şi logistică, telecomunicaţii, guvern şi administraţie publică, producţie şi comerţ.
La eveniment au participat reprezentanţi ai companiilor, cu putere de decizie în ceea ce priveşte problemele de securitate: Chief Security Officer, directori de Enterprise Security, CIO, CTO, CISO, Privacy Officer, Network Security Manager, Server Application Manager, Antivirus, Email Monitoring, VPN şi 3A Manager.