HomeStiriSecuritate ITHacktivism: Cluburi de fotbal, atacate
hacker

Hacktivism: Cluburi de fotbal, atacate

hackerSite-urile mai multor cluburi faimoase de fotbal au fost compromise, iar website-ul unei asociaţii naţionale de fotbal a căzut victimă hackerilor.

Un atacator, se pare, simpatizant al operaţiunilor grupării Anonymous relatează despre spargerea unor site-uri de fotbal. El anunţă mai multe astfel de spargeri – cea mai recentă nu este mai veche de trei-patru zile. Atacatorul a sustras mii de date de pe website-uri şi le-a dispersat pe Internet.

Nume de utilizatori, nume reale, adrese de e-mail, numere de telefon şi parole, uneori chiar şi informaţii despre conturi bancare au fost făcute publice şi doar arareori criptate. Conform hackerului, el a fost capabil să extragă numeroase parole de admin cu adresele de host corespunzătoare, pe care le-a şi publicat, potrivit unui comunicat de presă al G Data Software.

Potrivit acestuia, chiar dacă atacatorul a declarat iniţial că a făcut toate lucrurile acestea pentru distracţie, a revenit cu un mesaj în care menţionează că, în timp ce criza ruinează viaţa oamenilor de clasă mijlocie, cluburile de fotbal câştigă sume uriaşe. Aceasta formă de protest digital numită de G Data, “Hacktivism”, nu este o agresivitate comună. Victimele sunt cluburi de fotbal de top din Germania, Italia, Olanda, Spania, Cipru şi Grecia şi o asociaţie naţională de fotbal cu o importantă prezenţă web, conectată la UEFA Euro 2012 şi cu o comunitate de fani pe blog, se mai spune în documentul G Data.

 

Share With: