Potrivit unui raport al Centrului pentru Integritate Publică, atacul cibernetic a avut loc în perioada în care activitatea Comisiei Federale Electorale era suspendată aproape în totalitate din cauza crizei bugetare. În momentul atacului, toţi cei 339 de angajaţi ai agenţiei federale erau în concediu fără plată. În timpul crizei bugetare, Comisia Federală Electorală a fost administrată de comisari prezidenţiali speciali, transmite Mediafax.
“Hackeri din China, din Rusia şi Siria atacă în mod constant site-uri instituţionale americane. Însă atacul care a vizat sistemele Comisiei Federale Electorale (…) a fost unul fără precedent”, a explicat David Levinthal, analist la Centrul pentru Integritate Publică, un institut independent din SUA, relatează CNN.
Trei oficiali implicaţi în investigaţie au confirmat atacul cibernetic, însă au preferat să păstreze anonimatul. Autorităţile americane încă nu au confirmat oficial incidentul, dar, în noiembrie, Comisia Federală Electorală a mutat cantităţi semnificative de informaţii în alte servere.
Sistemul online al Comisiei Federale Electorale conţine toate informaţiile despre finanţarea campaniilor electorale şi despre modul în care miliarde de dolari sunt cheltuite de candidaţi, partide şi mişcări independente.
În vară, o comisie independentă de audit avertizase că sistemul informatic al Comisiei Federale Electorale era vulnerabil la atacuri cibernetice.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…