[simple_tooltip content='SPAccess'] [/simple_tooltip] [simple_tooltip content='SPAccess'] [/simple_tooltip] [simple_tooltip content='SPAccess'] [/simple_tooltip]
Categories: Securitate IT

Grupare specializată în atacuri de phishing asupra băncilor, destructurată

Polițiștii au destructurat o grupare specializată în atacuri de phishing asupra unor instituții bancare și care au cauzat un prejudiciu de aproximativ 150.000 de euro.

La data de 28 martie 2017, polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate – Serviciul de Combatere a Criminalităţii Informatice, sub coordonarea procurorilor DIICOT– Structura Centrală, au efectuat șapte percheziţii domiciliare, pe raza municipiului Bucureşti și a județelor Argeş şi Contanţa, la un grup infracţional organizat, specializat în infracțiuni informatice, se arată într-un comunicat al IGPR.

În urma activităților, au fost ridicate laptopuri, dispozitive de stocare, telefoane mobile, carduri bancare aparţinând unor instituţii financiare, precum şi aproximativ 150.000 de euro.

Din cercetări a reieșit că, în perioada 2016 – martie 2017, pe teritoriul municipiului Bucureşti şi al județelor Argeş şi Constanţa, ar fi acţionat un grup infracţional organizat, specializat în săvârșirea de infracțiuni din sfera criminalității informatice.

Gruparea ar fi desfăşurat activităţi de lansare de atacuri tip phishing impotriva unor instituții bancare din România, instituții bancare din Italia și a unor companii din S.U.A., fiecare membru având atribuții clare în desfășurarea activității infracționale.

Astfel, unul dintre membrii grupării s-ar fi ocupat de crearea paginilor web falsificate folosite în lansarea atacurilor, un altul s-ar fi ocupat cu procurarea serverelor pentru hosting și pentru rutarea traficului Internet în vederea ascunderii adevaratelor adrese IP de conectare, în timp ce o alta parte a grupării ar fi avut atribuții privind valorificarea cardurilor bancare obținute în urma atacurilor phishing, prin achiziționarea de bunuri on-line.

La sediul DIICOT – Structura Centrală au fost conduse pentru cercetări patru persoane, faţă de care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, fals informatic şi constituire de grup infracţional organizat. 

Faţă de una din acestea s-a luat măsura reţinerii, fiind ulterior arestată preventiv.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române. La activităţile au participat și jandarmi.

 

 

 

Share
Publicat de
admin2

Stiri Recente

Conferința de Analiză de Risc – Ediția a V a

Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…

March 5, 2020

The Power of Video 2020

Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…

March 5, 2020

Reținuți pentru complicitate la furt și tâlhărie

La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…

December 20, 2019

De ce să nu folosești rețelele WiFi publice gratuite și ce riști dacă o faci

Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…

December 20, 2019

Atacuri de phishing şi malware, apărute în contextul celui mai nou film din seria ”Star Wars”

Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…

December 20, 2019

Cercetați de polițiști pentru furturi din genți și buzunare

Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…

December 20, 2019