Potrivit unor ponturi oferite de Matt Cutts, inginer Google pentru combaterea spam-ului în motorul de căutare, compania ar fi interesată să abordeze această modalitate, deși discuțiile se află la început, iar schimbările nu ar avea loc în curând. Un purtător de cuvânt al companiei a spus că Google nu are nimic de anunțat, deocamdată, relatează Wall Street Journal.
Criptarea datelor transmise pe Internet adaugă o barieră între utilizatori și oricine dorește să spioneze activitățile de pe Internet ale acestora sau să fure informațiile lor. Google folosește algoritmul de căutare pentru a încuraja și descuraja anumite comportamente printre dezvoltatorii web. Site-uri care conțin software malițios sunt penalizate în rang, precum și cele care se încarcă foarte încet. Compania are peste 200 de ,,semnale” care ajută la determinarea rangului de căutare, iar majoritatea nu sunt discutate public.
În opinia experților, dacă Google ar adăuga criptarea pe lista ,,semnalelor”, ar da site-urilor un imbold pentru adoptarea acesteia la un nivel înalt. ,, Acesta ar fi un lucru minunat”, a spus Kevin Mahaffey, reprezentant al companiei de securitate pentru mobile Lookout. Acesta a adăugat că datele utilizatorilor sunt asigurate prin criptare, deoarece nu pot fi modificate de factori externi.
Google este una dintre multele companii de Internet care au ales să își cripteze serviciile în ultimii ani, inclusive Gmail și Google Search. Totuși, alte site-uri aleg să cripteze doar o parte din pagini, fapt care ar putea lăsa utilizatorii vulnerabili în fața unui atac. Eric Butler, dezvoltator software pentru Uber, a afirmat că ,,toate site-urile ar trebui să utilizeze criptarea pretutindeni, fără excepții”.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…