HomeStiriSecuritate ITFBI: 12 milioane de utilizatori iPhone şi iPad, piratati
hackeri anonymous

FBI: 12 milioane de utilizatori iPhone şi iPad, piratati

hackeri anonymousUn grup de hackeri afirmă că a piratat datele personale a 12 milioane de utilizatori iPhone şi iPad dintr-un calculator al Biroului Federal de Investigaţii (FBI).

 

Grupul de piraţi informatici, numit AntiSec, legat de grupul Anonymous, a publicat pe Internet un milion de presupuşi utilizatori, precizând că ei fac parte dintr-un grup mai mare de 12 milioane de utilizatori, găsiţi într-un calculator al FBI. Contactată de AFP, o purtătoare de cuvânt a FBI, Jenny Shearer, a declarat că poliţia federală ”nu comentează” această informaţie. Grupul informatic Apple, solicitat şi el, nu era în măsură să răspundă.

Scurgerea de date este ”reală”, afirma marţi pe Twitter Peter Kruse, specialist în infracţionalitate informatică din cadrul grupului danez CSIS, indicând că trei dintre aparatele sale Apple au fost piratate. ”Ei afirmă că au numele de familie, adresele, numere de telefon etc”, scrie Kruse pe Twitter.

În opinia lui Eric Hemmendinger, expert pe probleme de securitate la grupul Tata Communications, acest caz este fără îndoială adevărat, ţinând cont de scurgerile de informaţii deja organizate de Anonymous, şi provoacă preocupări în materie de securitate informatică. ”Problema nu este de a şti dacă este adevărat sau nu, ci de a şti de ce agenţii federali dispun de aceste informaţii şi de ce nu le-au securizat mai bine”, a declarat Hemmendinger pentru AFP.

Întâmplarea face turul reţelelor de socializare şi al blogurilor. În opinia blogerului Geekosystem, este vorba de ”cea mai mare catastrofă din domeniul datelor private”. Scurgerea de date lasă să se subînţeleagă că FBI-ul îi spionează pe utilizatorii Apple, comentau, de asemenea, alte persoane pe Twitter.

 

Share With: