HomeStiriSecuritate ITExperții în securitate spun că știrile false sunt o metodă de atac
expertii-in-securitate-spun-ca-stirile-false-sunt-o-metoda-de-atac

Experții în securitate spun că știrile false sunt o metodă de atac

expertii-in-securitate-spun-ca-stirile-false-sunt-o-metoda-de-atacȘtirile false sunt considerate de experții în securitate cibernetică ca vectori de atac pentru phishing și livrarea de malware.

Știrile false înseamnă răspândirea intenționată de minciuni cu scopul de a influența opinia oamenilor sau de a-i dezbina. A intrat în atenția specialiștilor în securitate cibernetică deoarece este dificil de identificat și de blocat și pentru că ajută la răspândirea de malware, conform csoonline.com.

Joseph Carson, de la compania de administrare a parolelor Thycotic, spune că știrile false încearcă să influențeze oamenii cu privire la achiziționarea de bunuri, politică sau altele, existând chiar „fabrici de știri false” care vizează serviciile online și de social media.

Scott Nelson, vicepreședinte al SecureSet, o companie care asigură pregătire în domeniul securității, spune că știrile false sunt folosite în ingineria socială și activități ale hackerilor. Aceste știri false includ link-uri false ca acelea dintr-un e-mail de phishing pentru a-i ataca pe cei care le citesc.

Hamid Karimi, vicepreședinte de dezvoltare a afacerii al BeyondSecurity, spune că deși știrile false sunt greu de analizat dacă un site distribuie știri false, distribuie și malware.

Cercetătorii de la compania de securitate informatică Digital Shadows au descris apariţia unor servicii online care sunt concepute pentru a crea site-uri false, comentarii false şi conturi automatizate (“bots”) pe reţelele de socializare pentru a promova sau a denigra anumite produse şi servicii comerciale, scrie jurnalul.ro.

Piraţii cibernetici “clonează” un site de informaţii legitim – este suficient să schimbe o literă în adresa de internet a companiei media vizate -, apoi modifică o parte a conţinutului dintr-un articol real şi publică pe internet noua versiune în cadrul unei campanii de dezinformare.

Cercetătorii de la Digital Shadows au descoperit astfel peste 2.800 de site-uri de informaţii false.

 

 

 

Share With: