Equifax a suferit o breșă de securitate care afectează 143 de milioane de cetățeni americani
Equifax, o companie de raportare credite din SUA, a suferit o breșă de securitate care poate afecta 143 de milioane de cetățeni americani.
Compania a anunțat joi că o breșă de securitate pe care a descoperit-o pe 29 iulie ar putea afecta 143 de milioane de cetățeni americani. Equifax este una dintre cele trei mari organizații din SUA care calculează scorul de credit, astfel are acces la un număr mare de date personale și financiare pentru efectiv fiecare cetățean american adult. Compania spune că hackerii au accesat datele între mijlocul lunii mai și cel al lunii iulie prin intermediul unei vulnerabilități a unei aplicații web. Atacatorii au obținut nume, numere de Social Security, date de naștere, adrese, câteva numere ale permisului de condus și aproximativ 209.000 de numere ale cardurilor de credite, scrie wired.com.
Presupunând că datele au fost furate de hackeri obișnuiți și nu de actori sponsorizați de alte state, experții spun că acestea vor circula ani de zile.
Equifax a pus la dispoziție un site web unde cetățenii americani pot verifica dacă datele lor au fost compromise (un număr mic de cetățeni din Marea Britanie și Canada ar putea fi și ei afectați). Site-ul nu spune clar dacă datele su fost compromise, dar pare să spună dacă nu au fost compromise. Equifax va oferi și o monitorizare gratuită a creditului pentru o anumită perioadă pentru persoanele afectate.
Equifax nu a indicat cine se află în spatele breșei și spune că autoritățile încă fac investigații.
Equifax a mai descoperit că și documente ale unor anumite litigii ce conțineau informații de identificare a aproximativ 182.000 de clienți americani au fost obținute de hackeri, scrie krebsonsecurity.com.
Președintele și CEO-ul Equifax, Richard F. Smith, a declarat că Equifax se mândrește cu poziția de lider în administrarea și protejarea informațiilor și că companiia realizează o revizuire amănunțită a operațiunilor de securitate.
Krebs a încercat să verifice dacă datele sale au fost compromise pe website-ul pus la dispoziție de Equifax – https://www.equifaxsecurity2017.com – dar a precizat că sistemul i-a spus să revină pe 13 septembrie și presupune că site-ul încă nu funcționează cum ar trebui.
Krebs a precizat că disprețuiește oferirea de monitorizare a creditului în cazul unei breșe de informații – în special dacă breșa implică doar conturi de la carduri de credit deoarece serviciile de monitorizare se uită doar după noi conturi frauduloase și nu fac mult sau chiar nimic pentru a preveni fraudele.
El spune că serviciile de monitorizare a a creditului rareori previn furtul identității. Cel mai mult se poate spera că aceste servicii te vor alerta imediat ce cineva ți-a furat identitatea. De asemenea, serviciile pot fi folositoare în ajutarea vitimelor să ia măsurile necesare în urma furtului identității.
Krebs sfătuiește victimele breșei să folosescă monitorizarea creditului și apoi să înghețe dosarele de creditare la toate marile birouri de creditare.