HomeStiriSecuritate ITDatele a un miliard de utilizatori Yahoo, furate de hackeri
datele-a-un-miliard-de-utilizatori-yahoo-furate-de-hackeri

Datele a un miliard de utilizatori Yahoo, furate de hackeri

datele-a-un-miliard-de-utilizatori-yahoo-furate-de-hackeriBreșa de informații este din august 2015 și nu este legată de cealată breșă dezvăluită pe 22 septembrie.

În septembrie, compania americană a semnalat că hackeri angajaţi probabil de state au sustras, în urma unor atacuri cibernetice lansate în anul 2014, datele a cel puţin 500 de milioane de utilizatori de conturi online Yahoo. Cele două atacuri cibernetice nu par să fi fost coordonate, scrie mediafax.ro.

După dezvăluirile din septembrie, Yahoo anunţa iniţierea procedurilor de înştiinţare a utilizatorilor afectaţi şi măsuri pentru securizarea conturilor online ale acestora. Compania Yahoo le-a recomandat utilizatorilor care nu şi-au schimbat parolele de acces în ultimii trei ani să le modifice.

Yahoo, cu sediul Sunnyvale, California, are peste un miliard de utilizatori în întreaga lume, potrivit Wall Street Journal.

Atacul cibernetic a fost comis în august 2013, dar a fost depistat abia anul acesta, după ce servicii de securitate americane au furnizat companiei Yahoo date furate de o terţă parte.

Yahoo a început să anunțe printr-un e-mail utilizatorii afectați de breșa de securitate. Yahoo a aflat informații despre breșă în noiembrie 2016, iar după analizarea acesteia a concluzionat că sunt date ale utilizatorilor Yahoo.

Datele furate au inclus nume, adrese de e-mail, numere de telefon, date de naștere, parole hashed folosind MD5 și în unele cazuri întrebări de securitate criptate sau necriptate cu răspunsuri. Informațiile furate nu au inclus parole clare, informații ale cardului sau informații bancare. Acestea nu au fost stocate în sistemul care cred cei de la Yahoo că a fost afectat de breșă.

Yahoo le cere potențialelor victime să își schimbe parolele și a invalidat folosirea întrebărilor și răspunsurilor de securitate necriptate.

Yahoo sfătuiește utilizatorii să verifice orice activitate suspectă de pe conturi, să nu descarce atașamente sau să deschidă link-uri din e-mail-uri suspecte și să fie atenți la ce informații personale le sunt solicitate pe paginile web.

 

 

 

Share With: