Cybercrime la Londra. Conferinta internationala privind securitatea informatica
O conferinţă internaţională dedicată securităţii informatice, prezidată de ministrul britanic de externe, William Hague, va avea loc la Londra şi va reuni experţi în domeniu şi reprezentaţi ai guvernelor din întreaga lume.
Evenimentul va fi prezidat de ministrul britanic de externe, William Hague, şi va reuni experţi în domeniu şi reprezentaţi ai guvernelor din întreaga lume. Internetul a revoluţionat viaţa oamenilor, dar este nevoie de eforturi coordonate la nivel global, pentru a ne asigura că puterea acestui instrument este canalizată în direcţia cea bună – a declarat William Hague, înaintea conferinţei. Ministrul britanic de externe a adăugat că este nevoie de politici comune pentru reglementarea spaţiului virtual şi că în cadrul evenimentului de la Londra se va încerca să se pună bazele unei astfel de înţelegeri, transmite RRA.
Participanţii la această conferinţă vor discuta, printre altele, despre soluţiile care pot fi puse în practică pentru echilibrarea balanţei dintre societăţile dezvoltate şi cele din zonele sărace, dar şi despre modalităţile prin care poate fi combătută criminalitatea on-line, care, anual, produce pagube de peste un trilion de dolari.
De asemenea, se va discuta despre apariţia războaielor informatice, guvernul britanic precizând că acestea reprezintă pericole considerabile pentru securitatea naţională şi împiedică dezvoltarea economică, un raport dat recent publicităţii arătând că atacurile informatice asupra reţelelor britanice au ajuns la un nivel îngrijorător.
Mai mulţi experţi consideră însă că majoritatea atacurilor, citate de guvernul britanic, nu se încadrează în sfera unor războaie informatice şi insistă ca, în cadrul conferinţei de la Londra, să se stabilească o definiţie comună a acestui concept.
Un “atac de mare amploare” împotriva Foreign Office dar şi altor numeroase ministere a fost dejucat în vara aceasta, dezvăluie directorul Serviciului pentru interceptări Iain Lobham, într-un interviu pentru Times, cu o zi înainte de deschiderea la Londra a conferinţei internaţionale. “Asistăm la dezvoltarea unei pieţe internaţionale a infracţionalităţii, o economie paralelă, în care coordonatele cardurilor bancare ale cetăţenilor britanici sunt schimbate cu dolari virtuali”, a subliniat el, referindu-se la o escrocherie descoperită de serviciile sale, în această vară, în cadrul căreia numerele cardurilor piratate erau vândute pe site-uri ilegale în schimbul unor sume derizorii, de 70 de penny (0,80 de euro).