Cum poti sa ramai fara bani pe Facebook. Cea mai noua escrocherie
Una dintre cel mai bine realizate escrocherii până în prezent, menită să îl înşele chiar şi pe cel mai bun expert în computere, circulă acum pe Facebook, transmite Mediafax.
Un atac recent creat pentru a fura datele utilizatorilor Facebook este printre cele mai sofisticate de până acum, deoarece imită procedurile de securitate pe care site-uri ca Facebook sau Google le folosesc pentru a se apăra de viruşii informatici.
Înşelătoria apare sub forma unui email ce pare a fi venit din partea Facebook, în care utilizatorul este acuzat că a insultat sau enervat alţi utilizatori ai site-ului şi este informat că i se va şterge contul în 24 de ore. Utilizatorul trebuie să se logheze pe site cu contul şi parola personale, moment în care este direcţionat către un site fals unde îi sunt cerute un număr foarte mare de informaţii personale şi relevante despre contul său, printre care şi informaţii despre contul bancar.
În momentul în care date personale ajung pe mâinile infractorilor, utilizatorii pot rămâne şi fără user pe Facebook, dar şi fără bani în cont.