HomeStiriSecuritate ITConturile Twitter si Youtube ale CENTCOM, atacate de hackeri
cent

Conturile Twitter si Youtube ale CENTCOM, atacate de hackeri

 

centO grupare afiliată reţelei teroriste Stat Islamic a efectuat atacuri cibernetice contra conturilor oficiale de Twitter şi YouTube ale Comandamentului central al SUA (CENTCOM).

Mesajele atribuite hackerilor au început să apară pe contul Twitter al CENTCOM la ora 12.30 (19.30, ora României), scrie Mediafax.

Hackerii au postat ameninţări la adresa militarilor americani, semnând cu numele “CyberCaliphate” (“CalifatCibernetic”) sau “Stat Islamic în Irak şi Siria”.

“ISIS, te iubesc”, este unul dintre mesajele transmise prin contul oficial de Twitter al CENTCOM. ISIS este acronimul în limba engleză al numelui reţelei Stat Islamic în Irak şi Siria (SIIS).

Pe contul YouTube al CENTCOM au fost difuzate videoclipuri de propagandă fundamentalistă atribuite tot reţelei teroriste Stat Islamic. Comandamentul Central al Statelor Unite (CENTCOM) coordonează campania internaţională de raiduri aeriene împotriva poziţiilor din Siria şi Irak ale grupului terorist Stat Islamic.

Reţeaua teroristă sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant – SI/SIIS/SIIL) ocupă teritorii din Siria şi Irak, unde a proclamat un “califat”.

Pentagonul a confirmat atacul cibernetic care a vizat conturile de Twitter şi YouTube ale CENTCOM.

 

 

 

Share With: