HomeStiriSecuritate ITCompanie de asigurari din SUA, victima unui atac cibernetic
anthem

Companie de asigurari din SUA, victima unui atac cibernetic

anthemCompania de asigurări Anthem din SUA a dezvăluit că a fost victima unui atac cibernetic, considerat cel mai mare din acest sector.

Compania a anunţat că au fost sustrase datele unui număr necunoscut de foşti şi actuali clienţi ai săi, inclusiv coduri numerice personale şi detalii privind salariile.

Baza de date a companiei, care a fost ţinta a ceea ce Anthem numeşte “un atac informatic extern foarte sofisticat”, conţinea detalii despre aproximativ 80 de milioane de persoane, dintre care aproximativ jumătate sunt clienţi actuali, informează Mediafax.

Într-un mesaj adresat membrilor, Joseph Swedish, directorul executiv al companiei, a declarat că aceasta nu are “nicio dovadă” în acest stadiu că vreun card de credit sau vreo informaţie medicală au fost furate împreună cu alte date, dar incidentul este investigat.

Atacul informatic a fost descoperit chiar de companie, acesta fiind unul dintre rarele cazuri în care un atac la scară largă este identificat prin mijloace interne mai degrabă decât să fie raportat de o parte terţă, potrivit unui oficial din cadrul Mandiant, o companie de securitate informatică chemată după descoperirea problemei.

Primele semne ale unei sustrageri a datelor intervin de obicei atunci când informaţiile furate încep să apară pe alte site-uri.

Anthem a declarat că a contactat FBI în legătură cu atacul şi a “făcut imediat efortul de a închide vulnerabilitatea de securitate“.

 

 

 

Share With: