404 Not Found


nginx
Ce pericole ii pandesc pe utilizatorii de Android - Security Portal
HomeStiriSecuritate ITCe pericole ii pandesc pe utilizatorii de Android
pericol

Ce pericole ii pandesc pe utilizatorii de Android

pericolDispozitivele cu Android domina piata si au adus internetul mobil in locuri unde era greu de crezut ca va putea ajunge, insa ele nu sunt ferite de amenintari informatice.

Sistemul de operare Android este prezent pe 78% dintre dispozitivele mobile, cresterea datorandu-se mai ales faptului ca terminalele cu Android au preturi mult mai accesibile decat terminalele cu iOS.Foarte multi posesori de telefoane cu Android nu se tem insa de virusi, ei asociind conceptul doar cu laptop-ul si desktop-ul, nu si cu telefonul mobil, scrie Hotnews.

Unele “simptome” sunt comune cu cele de la PC-uri, cum ar fi viteza mult mai redusa cu care aplicatiile ruleaza, dar e posibil si ca bateria sa se descarce mult mai repede decat e normal, pachetul de date mobile se poate consuma anormal de repede, iar convorbirile telefonice se pot intrerupe suparator de des.

Multe companii nu vor ca angajatii sa aiba telefoane de serviciu cu Android tocmai fiindca se tem de malware si de efectele sale, mai ales cand e vorba de telefoane infectate cu aplicatii periculoase care fura informatii importante de pe ele pentru a le trimite catre infractorii cibernatici avizi de date de pe e-mailuri de companie ale unor directori, spre exemplu.

Daca o parte dintre aplicatiile periculoase fura date esentiale pe care hackerii le vand apoi pentru castiguri financiare importante, o alta parte preiau controlul asupra dispozitivului care ajunge sa trimita singur SMS la numere cu suprataxa.

Sfaturi pentru a te feri de malware

Descarcati aplicatii numai din magazinele oficiale

Descarcati aplicatii numai din magazinele oficiale ale operatorilor si producatorilor precum Google Play si Apple App Store. Soft-urile provenite de la distribuitorii neoficiali va pot infecta telefonul si pot trimite mai departe, unor terte parti, informatii private.

Pentru a fi siguri ca nu descarcati ceva dubios, puteti dezactiva in setarile telefonului optiunea Surse Necunoscute in setarile de Securitate

Chiar si atunci cand instalati aplicatii din locatiile oficiale exista riscul unor mici abuzuri. Inainte de a rula aplicatia, asigurati-va ca intelegeti ce permisiuni solicita aceasta. Refuzati instalarea aplicatiei daca vi se pare ca solicita acces la date de care nu are nevoie pentru a rula (de exemplu, o aplicatie de tip lanterna nu are de ce sa va solicite acces la mesaje sau la lista de contacte).

Atentie la e-mailurile ce va par dubioase

Nu accesati linkurile sau documentele atasate in emailuri venite la intamplare, fiindca, la fel ca la computer, e-mailurile pot avea documente atasate care contin virusi pentru terminale mobile. Un “banal” click pe un astfel de link va poate instala software periculos pe telefon.

Protectie si preventie

In cazul in care cineva va fura sau va gaseste telefonul mobil, ingreunati-i acestuia accesul la informatiile stocate, criptand datele cu ajutorul unui software dedicat. Pot fi extrem de utile si programele anti-furt care va ajuta sa stergeti informatii de pe telefon,de la distanta.

Pe hotspot-urile nesecurizate tranzactiile online sunt riscante.  Autentificarea in orice cont de banca implica date sensibile. Tastarea datelor sensibile in timpul conexiunilor nesecurizate este riscanta, intrucat traficul poate fi urmarit de persoane neautorizate.

 

 

 

Share With: